marți, 31 mai 2011

Ion Pribeagu

Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, județul Botoșani - d. 1971, Tel Aviv, Israel) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist evreu originar din România.
Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-și anagrama prenumele și a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraiște, Vasile Ispravă, Vasile Găină. 
A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri și alții.
A scris mult "pentru sertar", iar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete.
Rareori citea ceva "conspirativ" vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente".
În ultimii ani a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui profesională nu l-au lăsat să depășească o anumită limită în relațiile lui cu cititorul.
În perioada 1939 - 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase.
În vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în "Cronica rimată a cotidianului Viața Noastră" din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă. (Wikipedia ro)


În ţara mea 
În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
Şi diamante,
Şi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante!
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
Şi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
Şi zarea-i diafană,
Şi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
Şi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Ca-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Ca-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe
Şi pribegesc scrâşniri din dinţi
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
Şi nepăsarea Rege?



Boul si Magarul
Pe pajistea scaldata în bronz si soare
Pe drumul dintre Zlata si Cahul,
Venea un bou voinic si mare
Si era ferice si satul
Dinspre hârtoape pe haul de lumina,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet magar, venind înspre colina
Se întâlneste nas în nas cu boul.

- Ce-i cu tine mutra pirpirie, -
Întreaba boul. Ce mai este nou?
Si i-a raspuns magarul: - Ce sa fie?
Deocamdata-i rau stimate bou.

De când ma stiu, ma lupt cu disperarea
Într-una stors de vlaga, fara rost,
Stapânii ma tot bat de-mi rup spinarea
Si în urma, mai descopera ca-s prost.

Si uite asa îmi târâi biata huma,
Si-mi deapan visul, trudnic si plapând
De jalea mea toti oamenii îsi fac gluma
Si rabd si tac si-a pururea flamând.

- Sarmane magar, ce soarta imbecila...
Hai vino-ncoa, caci am porumb si mei
Si grâu... îngâna boul plin de mila
Hai vin-o si manânca tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeata
Cu fân mirositor crescut pe dreapta
Cu apa de izvor, cu iarba creata,
Chiar vaca, dragalasa mea nevasta.

Într-adevar, în linistea opaca
Magarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiti la vaca
Îsi spuse în gând: - Ce vaca durdulie!

Ce langurosi sunt ochii ei ... cum zburda
Cu coapsele si sufletu-mi adapa
Ce fina e, ce nostima si durda
Încât parol ca-mi lasa gura apa!

Si întocmai ca un frate din Granada
I-a sarutat copita sa-i complaca,
Ea îi zâmbi, facând-si vânt cu coada
Si el ca un magar s-a dat la vaca.

Când se întoarce boul pe coline,
Vazând si el ce coarne mari purta. 
MORALA:
Când esti bou, ia seama bine
Sa nu chemi magari la masa ta.

Mac - mac
In tramvaiul care duce
Din Lipscani in Ghica Tei
Plin cu lume anonima
De barbati si de femei,
La o statie din centru
Sau de prin imprejurimi,
S-a urcat o cuconita
Cu superbe rotunjimi,
Trup felin, plin de ispite
Dar, rotund si voinicel
Parca-ar fi sculptat de dalta
Lui Rodin sau Praxitel,
Dupa ea, se urc-un tinar -

Tip de donjuan sadea -
Care nu stiu din ce pricini
Se cam indesa in ea
Doamna foarte indignata
L-a privit cu mult temei
Insa tot mai mult magarul
Se-ndesa in... viata ei
Ca deodata cuconita
Nu s-a mai putut abtine
Si i-a spus:

- Asculta june,
Nu te simti sau nu ti-e bine?
Ce te-ndesi ca la pomana
Cind nici nu stiu cine esti
Cu metode de-astea brute
Crezi c-ai sa ma cuceresti?
Afla ca sint doctorita
Chiar de nu m-arata fata
Si-ti fac una s-o tii minte
Toata viata, toata viata!
Ca de mai m-atingi odata
Peste trup sau peste brate
Ti-o tai jos, in bucatele
Imediat si-o dau la rate!

Iar femeile vreo zece
Din tramvaiul cel sarac,
Incepura toate odata:
Mac, mac, mac. mac!


Sunt un pacatos, Parinte!
La parintele Vintila 
Vine-Arvinte, cam sfios 
Si îi spune: -Fie-ti mila 
De un suflet pacatos

Chiar în Saptamâna Mare 
Când tot omul e smerit 
Si posteste cu ardoare 
Uite, am pacatuit!

- Ai furat? întraba popa 
- Nu Prea Sfinte! Fara vrere 
M-am dat diavolului, hopa 
C-o gradina de muiere!

- Vai de mine, vai de mine... 
Greu pacat ai savârsit... 
Însa daca-mi spui cu cine, 
Poate fi-vei mântuit.

- Nu pot! a raspuns Arvinte, 
Sa-mi fac chinul si mai greu, 
Nu pot sa divulg, Parinte, 
Ca ma bate Dumnezeu!

... Era-nalta si frumoasa, 
Parul blond si ochii de jar, 
Gura dulce, voluptoasa, 
Dintii de margaritar...

-Nu cumva ai fost cu Tanti 
Din Smârdan, de peste drum? 
-Nu pot s-o divulg, ca Domnul 
Ma trazneste chiar acum!

Si-avea flori la cingatoare 
Trup de crin îmbobocit, 
Mijlocul de fata mare, 
Numai buna de iubit...

- Poate-ai fost cu Mita Creata, 
Cea usoara ca un fulg 
Din Buzesti? - Cere-mi si viata 
Însa nu pot s-o divulg!...

Durdulie, -mbujorata, 
Numai cântec, numai joc, 
Când te-a strâns în brate-o data, 
Ai simtit în vine foc!

- Mai Arvinte-ai fost cu Leana 
Care sade pe Neptun? 
- Sfinte, geaba-mi zgândari rana, 
Fiindca tot nu pot sa spun...

O cocoana tainuita, 
Fruct în dragoste scaldat, 
Toata plina de ispite, 
Toata plina de pacat...

- Bine, du-te, mediteaza 
Si vii mâine mai dispus, 
Domnul sa te aiba-n paza! 
- Sarut dreapta! Si s-a dus.

Ajungând în colt, ca vântul 
S-a-ntâlnit cu Calistrat, 
Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul 
De pacat te-a dezlegat?

- Înca nu! raspunse-Arvinte 
Foarte vesel si vioi, 
Dar aflai de la Parinte 
Înca trei adrese noi!

Vorba aia
La numai 15 anisori, 
Aveam o crestere aleasa.
În pension faceam furori,
Dar eram tare rusinoasa.
Si când cu Nicusor vorbeam, 
Mi-ardeau obrajii ca vapaia...
Tiu minte, cât de mult roseam, 
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminica, fiind cald
Si cum vazduhul sta sa fiarba, 
M-am dus la gârla sa ma scald, 
Si mi-am pus hainele pe iarba.
Dar Nicusor sta-n iarba strâns
Si ma privea cum faceam baia, 
Mi-a fost rusine si am plâns, 
Fiindca-mi vazuse vorba aia.

Prin Cismigiu, cu pas grabit, 
De la pension mergeam spre casa
Si-un ofiter m-a urmarit, 
Spunându-mi dulce ca-s frumoasa.
M-am rusinat si-am spus "merci"
Si ca sa nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa si...
S-a întâmplat si vorba aia.

Desi sunt rusinoasa rau, 
De toti baietii sunt curtata
Si-alearga-n urma mea mereu
Aproape Capitala toata.
Si-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanta sau Mamaia,
Petrec din noapte pâna-n zori
Ca mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sarman,
Vrei sa gasesti a vietii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindca iubeste o femeie.
Aseara s-a-mpuscat Bebe,
Aflând ca l-a-nselat Aglaia
Si toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

Juridiceste
Si venira din Craiova
Si din Iasi, din Rosiori
Toti juristii, toti maestrii
Si-ai dreptatii slujitori
Unii slabi, cu favorite,
Altii sluti ca Tutankamen
Toti venira cu tomuri si cu scripte
Sa asiste la examen.

Sala-i plina de discipoli
Si celebritati savante
Numai capete ilustre
Si figuri interesante
Când deodata Domn Profesor
Chel si cu priviri absente
S-adreseaza cu prestanta
Unei nostime studente:
-Cum e termenul juridic,
Zise el zâmbind agale,
Daca eu as pune mâna
Sub rochita dumitale?

Fata rosie ca macul
Dup'o scurta meditare
Îi raspunse:
- Este maestre
Atentatul la pudoare!
Foarte bine! a spus maestrul,
Însa fii buna si spune
Daca dumneata, mi-ai face
Mie, aceiasi chestiune,
Cum juridiceste
Denumirea-n trei cuvinte?

Si raspunse domnisoara:
Profanare de morminte!

Amicul Ion
La vestitul doctor Costea 
Vine Ion de la Copou
- Buna ziua, dom-le doctor
Mi-a intrat o teapa-n ou.
Pacientul se dezbraca
Doctorul îl urca în pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si-n lat.
Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa 
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fasa
Si-l panseaza
Scoala omul 
Si-l aseaza
Pacientul achita taxa
Si apoi satisfacut.
Îi da doctorului mâna
- Buna ziua!
- Va salut.
Peste-un timp, aproape-o luna
Vine amicul Ion din nou
- Uite dom-le doctor, iarasi
Mi-a intrat o teapa în... ou
Pacientul se dezbraca
Doctorul îl urca în pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si-n lat.
Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa 
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fasa
Si-l panseaza
Scoala omul 
Si-l aseaza
Pacientul se îmbraca
Si achita taxa în graba
Când deodata domnul doctor
Foarte curios întreaba:
- Ia sa-mi spui, domnule draga
Care vii de la Copou
Cum se-ntâmpla ca într-una
Tot îti intra o teapa în ou?
- Sa iertati, domnule doctor
A raspuns omul solemn
Dar nevasta-mea e schioapa
Si are un picior de lemn.

Pandele
Bunicuta lui Pandele
Dupa strada Ghica Tei
A bagat discret de seama
Cum ca nepotelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone si nici de Rodica
Se cam joaca cu putica.
Si i-a spus: Pandele draga,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ala gras si burtos?
Tot asa o burta mare
I-a spus tainic bunicuta – 
O sa-ti creasca, de vreodata
Ai sa te mai joci cu puta!
S-a speriat grozav Pandele
Si ofta cu-nfrigurare
Când gândea ca o sa-i creasca
Tot asa o burta mare.
Dar primind cadou o toba,
Si un cerc si-o muzicuta
De atuncea niciodata,
N-a mai pus mâna pe puta.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourata
A vazut sezând pe-o banca
O femeie însarcinata.
Drept la ea s-a dus si-i spuse
C-a rosit si bunicuta:
- Vezi ce ai patit, cucoana,
Daca te-ai jucat cu puta!

Disputa religioasa
Desi port o mare stima
Si am respectat mereu
Si pe popa si pe pastor
Si pe rabinul evreu.

Totusi eu am o remarca
Desi nu e paradox
Însa cel mai vesel popa
Este popa ortodox.

Fie praznic, nunti, botezuri
Sau la orice slujba sfânta
Chiar si la înmormântare
Popa cânta, popa cânta.

Dar cel mai destept dintr-însii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fara îndoiala
Bruder, pastorul catolic.

Auziti iubiti prieteni
Ce abil, ce diplomat
Pe toti tinerii îi însoara
El ramâne neînsurat.

Cel mai crunt însa-i rabinul
Asta, merge-n contra firei
Vrea mortis ca sa distruga
Fericirea omenirii.

Auziti ce barbarie
Zau ca merita bataie
Unde trebuie sa adauge
Rabinul de acolo taie!

De unde ati cumparat?
Din înaltul plin de boare rece, 
Curg serpentine de carmin
Si un domn – sa-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei metri
Cu pasul rar si saltaret
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu parul cret

Si cum trecea prin filiera
Si parc si oameni si decor
Lui Toma-i scapa-n atmosfera
Un pârt urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varza,
Ce-i intra în nari, în gât, în oase
Si împrastie, pâna sa se piarza
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i fiinta îi ispiteste
Alearga iute dupa Toma
Si-l opreste:

- Scuza-ti, va rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o struna
Dar, de unde ati cumparat fasole
De-o calitate asa de buna?

Leac pentru tuse
Când boarea mișcă frunzele pe ram
Si colb de bronz pe pajisti risipeste
La domnul doctor Blatt, intra Avram
Si se plânge bietul ca tuseste

- Îmi sparge pieptul doctore si sudui
Ma încovoi din mijloc si ma aprind
Ma tine câte-un ceas si atât ma zgudui
Ca m-apuc de-un pom, îl misc tusind.

Mi-am pus bazaleone si comprese
Pahare si grasimi si iod si mac
Înca am spasme, si tot mereu mai rece
Si nu stiu singur ce sa ma mai fac.

- Uite, îti prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singura retina dimineata
Una la prânz si alta pe-nserat
Si n-ai sa mai tusesti în toata viata

- Iertati, domnule doctor, eu stiam
De la bunicul meu, ce-a stat la tara,
Cum ca retina-i buna – a spus Avram –
Pardon, scuzati, pentru iesit afara!

- Da, dar Congresul Marei Societati 
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat retinei calitati
Cu efecte minune pentru tuse.

Asa ca faci precum ti.am spus! Si lasa
Ca orice fleac e greu la început
Si poimâine vii la mine, dupa masa.
Sa te consult sa vad de ti-a trecut!

A treia zi la opt de dimineata
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pamântiu si tras la fata 
Tânându-se de pântec intra Avram.

- Ei cum o duci cu tusea? Ti-e mai bine?
(Încearca domnul doctor sa glumeasca)
- Vai, doctore – raspunse Avram -, dar cine
Mai îndrazneste acum sa mai tuseasca...?

Probabil
La o scoala
Speciala:
- Spuneti o propositiune –
Zice profesorul amabil,
Care sa cuprinda musai
Si acest cuvânt: probabil.
Nicu, emotionat,
A raspuns imediat:
- Ieri vazând noroasa vremea,
Si fiind cu haina noua,
Mi-am luat cu mine umbrela
Ca probabil o sa ploua.
Foarte bine!
Tu Marin
- Transpirat de-alergatura, 
Desi luna este mai
Mi-am pus puloverul – probabil
Sa nu capat guturai.
- Hm, si asta merge zise
Domn profesor agale
Si acum sa spuie una,
Tu, Abramovic Ghidale,
Sta Ghidale, se patrunde
Si apoi voios raspunde:
- La vecinul nostru care-i
Pianist, vine de-o luna
O eleva frumusica
Si fac muzica împreuna.
Curios cum sunt din fire
Ieri discret ca un strigoi
Am privit prin broasca usei
Si-am vazut cum amândoi,
El îsi lasa pantalonii
Fata fusta în sus ridica cam spontan
Si mi-a spus ca vor probabil
Sa se „usureze” în pian.


Motiv serios
Nu s-au vazut de aproape o luna,
Ea în concediu în Faurei
Iar el ramas în capitala
Setos de farmecul ei.

Ca avea Mimi ochi mari si negri
Si dinti albi, margaritari
Gurita dulce, o comoara
Si sâni frumosi si brate mari.

Cum nu aveau unde sa mearga
Sa-si stinga focul ce-i ardea
Si dornici unul de altul, ambii
S-au îndreptat înspre sosea.

Mici, într-un tufis salbatic
De orisice priviri ferit
În iarba s-au întis cu sete
Si s-au iubit si s-au iubit
Sfârsind împreunarea draga,
Sorbita lung, cu mult nesat
S-au sarutat înca odata
Si au pornit voiosi la brat.

- Tu stii ca de trei ani, într-una
Ne îndragim iubita mea
Dar astazi si a fost un vis, un farmec
Sareai în sus nu altceva.

- Cum sa nu sar în sus iubite
Raspunde ea cu mult lipici
Daca un ceas si jumatate
Am stat cu fundul pe arici



Patriarhal
Fâlfâiri de boare roze
Se strecoara în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacsu obosit.

Nalt e popa. De departe
Cu un sfânt poti sa-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.

Urca popa spre colina
Rasfirându-si barba-n vânt
Vesel c-a-mpartit lumina
Si iubire pe pamânt.

Când sa intre în curticica
Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpina smerita
Bine ai venit parinte!

Sa traiesti! Îi spune dânsul
Luminat de-a lunii raza
Si trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jiltul lui se-aseaza

- Ce zici coana preoteasa
Hai parerea sa ne-o dam:
Vrei sa stam întâi la masa
Si apoi sa ne culcam?

- Ce pot eu sa spun parinte?
A raspuns în graba ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Si pe urma vom mânca!


Cine e de vina oare?
Doctorul Avrami, om în vârsta,
Si cu maniere fine,
Desi e carunt la tâmple,
Dar se tine bine.

Foarte ades îl vezi cu o bruna
Sau cu o blonda ce-i zâmbeste
„Crai batrân” îi spun amicii
Dar el nu se sinchiseste.

Într-o zi vine la doctor
Cam tinându-se de sale:
- Doctore, se-ngoasa gluma,
Am slabit în balamale! 

- Ia dezbraca-te, îi spune
Doctorul prieteneste
Si am sa-ti spun eu, într-o clipa 
Ce te doare, ce-ti lipseste?

Domnul Avrami se dezbraca,
Doctoru-l consulta un pic,
Si îi spune – cumpatare,
Fi pe pace, nu-i nimic!

- Totusi doctore, adesea
Iarta-ma ca îndraznesc a-ti spune
Simt asa ca o sfârseala
Nu stiu, cum o slabiciune. 

Însa nu-i dau importanta
Si din minte mi-o suprim
Fiindca am o întâlnire
Cu o vedeta la „MAXIM”

- Bravo! Spuse domnul doctor
Ai succese la nubab 
Se cunoaste cât de colo
Ca te place sexul slab.

Cred si eu! – zâmbi Avrami,
O tratez cu bautura
Mai vorbim si despre arta
Sau despre literatura.

Mai un calambur, o poanta,
Mai o snoava decoltata,
Si de articolul „iubire”
Nu duc lipsa nicodata.

N-am pretentia naiva
Ca sunt om cu chibzuiala
Parca e vreun om în lume
Sa nu faca vreo greseala?

Vii de ziua ei la Lola,
Un dracusor cu par balai,
Îi duci flori, cadouri, însa parca poti
Sa stii cât stai?

Vorocle-s de farmec pline,
Si când cu lumina mica
Primul merge suportabil,
Nici prea-prea, dar parca-parca.

La al doilea însa gâfâi
La al treilea sunt leoarca.
Doctorul îl întrerupse:
- Vad ca nu respecti regimul,
Dar la vârsta dumitale
De ce nu te opresti la primul?

- M-as opri, cu drag la primul
Zice Avrami cu curaj
Dar i-a dat si mie, Sohnutul,
La al patrulea etaj!

Sus, pe Vacaresti, pe dreapta
Lînga cârciuma lui State
Avea Smil o pravalie
Si vindea pasari taiate.

Gainuse si ratuste
Câte-un puisor de-un kil
De voiai o gâsca grasa
N-o gaseai decât la Smil.

Cum statea el într-o seara
Printre rate si gânsaci
Intra Avram în pravalie
Si-l întreaba: - Ce mai faci?

Ce sa fac? E criza mare
Si vânzare nu-i deloc
Chiar de-mi vine, unul, dupa
Vreo gaina, un boboc.

O ia în mâna, o întoarce
O apropie de nas
O suceste, o miroase
Si mi-o pipaie un ceas.

Pleaca apoi, ca-i pare scumpa
Si eu stau ca un tembel
- Draga, tocmai ca la tine
Si la mine e la fel...

- Cum la fel e si la tine?
Zice Smil cu rautate
Ai si tu o pravalie
Unde vinzi pasari taiate?

- Nu, eu n-am pasari taiate
Spuse Avram cu îngândurat
Însa, vezi, eu am acasa
Trei fete de maritat.


Apeciere
George-i negustor de firma
Si are o pravalie „chic”
Cumpara si vinde marfuri
Blanuri, stofe, mozaic,
Portelanuri si covoare,
Chihlimbar si abanos
Si orice marfa pretuieste
Dupa ochi, dupa miros.

Cum e-ndragostit de Lily
O fetita foarte fina
Iara nunta-i hotarâta
Numai peste-o saptamâna
George a devenit vulcanic
Si e plin de nerabdare
Fiindca Lily e o papusa
Blonda si fermecatoare.

Si gândindu-se la glasu-i 
Ca un zvon divin de harfa
Îsi sopteste încins de doruri:
- Faina marfa, buna marfa!
Sâni frumosi si brate durde
Pulpe dulci, picorul mic
Cum sa nu te-apuce dracii
Lânga ea când stai un pic?

De aia poate astazi, George
Când a prins-o-n odaita
A pupat-o plin de pofte
Si pe ochi si pe gurita
Si strângându-i trupu-n brate
Plin de voluptati nebune
A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune.

Vai Georgica, - spuse Lily
Stiu ce lunga orice clipa-i
Stapâneste-te, ma tulburi
Prea ma strângi si prea ma pipai
Fii cuminte, ai rabdare
Mai ales si nu uita
Ca peste o saptamâna, 
Toata, toata e a ta.

George îsi miroase palma
Si apoi discret îngâna
- Asta-i marfa care poate
Sa mai stea o saptamâna? 

Chitanta 
Tanta, domnisoara Tanta 
E-o duduie foarte sic, 
Zvelta, cu chi mari si negri 
Cap superb, nasucul mic, 
Picioruse dulci si durde 
Si cand trece prin Tei 
Toti birjarii o admira : 
- Ma, halal de mama ei ! 
Ce profesie are Tanta ? 
Uite, n-as putea sa spun ; 
Nici nu ma intereseaza 
Chiar daca o presupun. 
Dar cum Tanta-i delicioasa 
Si-are maniere fine, 
Nici nu vreau sa stiu ce face 
Nici cu ce si nici cu cine. 

Ca vecini de bloc, se-ntampla 
Ca sa-i cer un ac sau ata, 
Sau imi cere ea o carte 
Pana maine dimineata. 
O vecinatate draga 
Ne-a prins zilele-n catuse 
Ca ades intru la Tanta 
Fara sa mai bat la use. 
Tot asa-ntr-o seara intru 
Era iarna grea si ger, 
Si-o gasesc in pielea goala 
Stand langa calorifer. 
Naucit de frumusetea-i 
Dau sa ma retrag un pic 
Insa Tanta-mi spune : - Intra, 
Intra draga, nu-i nimic ! 

Am intrat si beat de farmec 
O-ntreba-i plin de mister : 
- Pentru ce stai goala, scumpo 
Tot langa calorifer ? 
- Fiinca-a fost proprietarul, - 
Mi-a raspuns sagalnic Tanta - 
Si-uite mi-am platit chiria, 
Iar acum, usuc chitanta

luni, 30 mai 2011

Tacerea...

Trec printr-o perioada destul de agitata, sunt destul de ocupat, destul de nervos. Nu imi gasesc linistea, calmul, stabilitatea. Am schimbat locatia. Ne-am mutat cu birourile intr-o alta locatie. E mai spatios, insa culoarea peretilor, marimea spatiului, antifonarea proasta ma fac sa nu imi gasesc locul, sa nu ma pot concentra, sa nu mai fiu ceea ce eram. La prima vedere pare o prostie, fac aceeasi treaba care o faceam, am aceeasi colegi, sunt cam in aceeasi zona a orasului ...  Si totusi ma simt stressat, ma "screm" sa fac lucruri care alta data imi erau foarte usor sa le fac. In plus sunt si irascibil, nervos, agitat, pus pe harta.
Sper ca sa am adaptez cat mai repede cu putinta, desi a trecut deja o saptamana jumatate.
Intre timp, am avut si bucurii, satisfactii. Mi-au terminat fetele : cea mica liceul, cea mare facultatea. 
E marea mea satisfactie : ele sunt practic umbra mea pe pamant, ele sunt continuarea vietii mele... 
Si ma mandresc cu ele, sunt mandru de realizarile lor,  ma stradui si ma voi stradui sa le ajut si eu sa le fie bine cat mai mult timp...
Practic, pentru asta traiesc ...
Diana - absolventa a Facutatii de Comunicare si relatii publice   
Bianca - C.N. "V. Alecsandri" - Stiinte Sociale

 Apoi, am mai fost la "Straini in noapte", unde marele Florin Piersic ne-a incantat din nou, cu o prestatie deosebita alaturi de Medeea Marinescu. Am mai spus-o si o repet : ne-am pierdut simtul valorii, mai erau inca locuri in sala, dupa ce spectacolul a fost amanat (probabil din lipsa de spectatori), si  criza isi arata cu adevarat coltii iata si aici, la un mare spectacol, cu un succes deosebit la public...

Apoi, in week-end, agricultura, ca sunt batrani parintii si trebuie ajutati....


Si putin munte....  Baile Balvanyos


Sper ca saptamana asta sa fiu ma regasesc, sa imi recapat linistea si sa fiu mai prezent si pe blog...

duminică, 22 mai 2011

Nori, flori si verde

Am iesit la Magura, si am facut si ceva fotografii


Paducel


Luizi Calugara si Bacau in zare

Hanul Magura Verde

Nori si peisaje

Bacaul in zare

Fiecare cu crucea lui


Capela
Paducel

Întîlnirea dintre cer şi pămint denumită popular "Linia orizontului" s-a amînat pîna la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Vor innebuni salcamii in curand...

Margaretele din gradina proprie

marți, 17 mai 2011

Evtuşenko

Evgheni Aleksandrovici Evtușenko (n. 18 iulie 1933) este un poet rus. Reprezentant de seamă al "dezghețului" după moartea lui Stalin, a fost una dintre primele voci umaniste care s-au făcut auzite în spațiul comunist-totalitarist sovietic, ca apărătoare a libertății individuale. (Wikipedia)
Evgheni Evtușenko - FOTO: RIA Novosti



Iubire
Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura însăşi eşti,
Decât libertatea mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un ocnaş trăieşti.

Te iubesc cu toată nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult decât se poate,
Cât de mult - să înţelegi nu poţi.

Fără noimă te iubesc întruna,
Şi când beau şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât pe mine însumi 
Te iubesc. Vreau sigură să fii.

Te iubesc mai mult decât pe Shakespeare
Decât toate cele pământeşti,
Mi-eşti şi decât muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica - tu eşti!

Te iubesc mai mult decât speranţa
Gloriei, în veac de vis şi fum,
Decât ţara asta ruginită,
Fiindcă tu eşti ţara mea acum.

Eşti nefericită? N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe Cel de Sus.
Decât fericirea mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea, mai presus.

Mama
Între mamă şi fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată,
mai ales dacă-i unic feciorul şi-adult,
el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata,
cu eleganţa, cu farmecul ei de demult.

Când mama, uşor, pe marginea patului meu se lasă,
după ce şi-a scos din picioare şoşonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
"Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?"

Dar nici duioşia asta nu stoarce răspunsu-aşteptat,
până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu,
bolborosind: "Toate-s în regulă... şi-apropo, arăţi minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă şi fiu.

Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme şi-a frânt?...
Mă ascund în clişee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt.

Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al înstrăinării de sine, de ceilalţi - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar,
când chiar şi pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura.

Incerţi pot fi doar taţii, dar mama - totdeauna adevărată,
nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar în vizita strict măsurată,
iată crima nevinovată a nemilosului fiu!

Peste ani, cu căinţă târzie venim
la moviliţele lor de pământ invadat de verdeaţă,
şi-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate câte n-am putut să le spunem în viaţă

Vârful de păr
Întâlnirea lor de lângă lacuri
A ucis şi ultima speranţă,
Nu-şi puteau vorbi nici despre fleacuri.
Între ei, se aşternea distanţă,
Ca-ntre polii lumii nesfârşite.
Stând pe-o bancă, muţi parcă de veacuri, 
Amândoi părea că duc în spate
Cuiburile lor abandonate, 
Precum două patrii diferite.

Până când, cu-amară ironie, 
Ea îi spuse, şi păru s-o doară:
"Numai vârful părului mai ştie
Cum îl mângâiai odinioară".

Şi-nfrângând a inimii văpaie,
Îi mai spuse-acum la despărţire:
"Mâine, coafeza o să-mi taie 
Şi această ultimă-amintire".

Iar bărbatul, înmuiat ca ceara,
Gura-ncet pe mâna ei apasă
Şi-o porneşte-n noapte către gara
Împuţită dar prietenoasă.

Dar, în amândoi, chiar stând departe,
Va urla aceeaşi rană vie,
Cea mai dureroasă, fără moarte -
Legătura lor pe vecie.

Dormi, iubito!




Sus, pe garduri, sclipesc stropi săraţi, albă-i sarea,
Iar portiţa-i de-acum încuiată. Şi marea
Fumegând şi săltând către diguri, de-a rândul,
Dintr-un soare sărat s-a-nfruptat, devorându-l.

Dormi, iubito! Oh, dormi! Sufletul meu vrea pace.
Stepa, munţii... şi ei dorm acum, n-au ce face.
Ciobănescul cam şchiop şi cu claia prea mare
Chiar prin somn îşi mai linge lanţul lui plin de sare.

Marea-n tropot şi crengile scormonind ca vătraiul
Şi zăvodul din lanţ ce-şi trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toţi, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îţi spunem acum. "Noapte bună!"

Dormi, iubito! Şi uită că ne-am certat vreodată.
Ne-om trezi, împăcaţi, în lumina curată.
Stând în fân, somnoroşi, vom simţi cum ne vine,
Dinspre beci, un parfum de iaurturi gruzine.

Cum aş face, o, cum, să-nţelegi astea toate?
Dormi, iubito! Hai, dormi! Şi-ai să vezi că se poate.
Fără lacrimi, prin somn, să zâmbeşti şi să-ţi pară
Că flori multe aduni şi că-ţi iei, bunăoară,
O mulţime de rochii frumoase, de vară.

Vrei să murmuri ceva? Tu îmi eşti tot avutul.
Cât ai oare de gând să frămânţi aşternutul?
Înveleşte-te-n somn, înfăşoară-te-n vise,
Toate căile, vezi, îţi sunt astfel deschise,
Câte, trează fiind, ţi-au părut interzise.

E absurd să nu dormi, când ai cum şi ai unde,
Tot ce-ţi urlă prin cap, în străfunduri se-ascunde.
Ochii tăi, care-adună şi raiuri şi-abisuri,
Sub pleoape-or simţi abur moale de visuri.

Dormi, iubito! Mă-ntreb ce te ţine-acum trează?
Al copacilor zvon? Marea ce delirează?
Sumbre, vagi presimţiri? Sau jigniri anonime?
Ori, chiar eu, măgării ţi-am tot spus, o mulţime?

Dormi, te rog! Nu-i nimic de făcut, ştii prea bine,
Dar sunt gata să jur: vina nu-mi aparţine.
Iartă-mă, dacă poţi! Şi iubeşte-mă-oleacă!
Poate-n somn, supărarea cea grea o să-ţi treacă.

Dormi! Pământul şi noi - suntem toţi o fiinţă!
Cu explozia lui, veşnic ne ameninţă.
Vreau la piept să te ţin, într-o lume nebună,
Iar de ne-om prăbuşi, să cădem împreună.

Dormi, iubito! Nu vreau să te ştiu supărată.
Dormi şi lasă-te-ncet doar de visuri purtată.
Cât de greu se adoarme pe globul enorm!
Dormi, iubito! E timpul! Toţi în jurul tău dorm.

Marea-n tropot şi crengile scormonind ca vătraiul
Şi zăvodul din lanţ ce-şi trăi-n tihnă traiul,
Împreună cu mine, toţi, mereu împreună,
"Dormi, iubito!" îţi spunem acum. "Noapte bună!"

luni, 16 mai 2011

De la lume adunate si iarasi la lume date - 7

Sa nu te joci cu inima unei femei, caci este doar una ... si este posibil sa o supere joaca ta ... Mai bine joaca-te cu sanii – sunt doi !!! ... si ai cele mai mari sanse sa nu se supere

S-a dovedit stiintific ca femeile sunt multumite cu o lungime de 8,5 cm. Nu conteaza ca e Visa sau Mastercard.

Dumnezeu a creat cerul si pamantul. Restul a fost fabricat in China.

Copiii aflati pe bancheta din spate duc la aparitia accidentelor. Accidentele de pe bancheta din spate duc la aparitia copiilor.

Cenusareasa e dovada vie ca pantofii iti pot schimba viata.

Eu asa m-am nascut, tu ce scuza ai ?

Nu bea ca sa o uiti ; la final o vei vedea de doua ori.

Cu cat cunosc mai multi barbati, cu atat mai mult imi plac cainii.

Prietenii exista pentru ca in cazul in care ai o zi proasta, sa ii poti vizita si sa le strici si lor ziua.

Unele femei sustin ca toti barbatii sunt la fel. Nu e cam multa experienta?

sâmbătă, 14 mai 2011

Maria Finder

A fost profesor și director al Liceului "Vasile Alecsandri" Bacau, a fost profesor si OM.
Acum este un profesor pensionar, ce își duce cu demnitate bătrânețea. Cu mândria ca si-a făcut datoria.
L-am cunoscut în toate cele 4 ipostaze : mama - o aveam colega Laly - fiica mai mică, profesor - o singură dată nu am învățat la geografie în doi ani, m-a ascultat si văzând că sunt cu mult pe deasupra subiectului mi-a spus : "Sunt convinsa că s-a întâmplat ceva de nu te-ai putut pregăti cum trebuie pentru azi, nu te întreb ce, însă sunt convinsa că data viitoare vei ști de 10". Aşa m-a convins că nu mă pot duce niciodată nepregătit la geografie. Am cunoscut-o ca director de liceu, într-o perioada nu tocmai fericită a învățământului românesc. Chiar neagră. Liceul fusese teoretic, apoi, în 1978 devine Liceu de Științe ale Naturii, cu două clase în treapta a II-a (chimie-biologie si filologie-biblioteconomie) din 10 câte fuseserăm în prima treapta. Era unul din liceele de elită ale Bacăului, însă încet-încet,  s-a impus să devenim liceu industrial. Când noi am început sa avem aceasta componentă industrială, alții deja purtau aceasta titulatură. A avut puterea să nu accepte orice profile, sa aleagă răul cel mai mic, din prăpastia care se deschidea în faţă : chimie alimentară, chimie industrială - ecologie, mecanică (lăcătușerie), păstrând însă şi chimie-biologie, profil prin  care devenisem printre cele mai bune licee din țară.
A fost omul care și-a pus amprenta destul de profund asupra mea ca om. 
Terminasem liceul, dădusem la facultate, avusesem ghinion, și am venit la liceu să întreb dacă mi se dă repartiție - pentru cei tineri : pe atunci dacă terminai un liceu şi nu luai la facultate, obligatoriu trebuia să te încadrezi în muncă, statul oferea obligatoriu un loc de muncă - am găsit-o pe "tovarășa" directoare la scoală, am întrebat-o când primim repartiții, iar dumneaei mi-a propus funcția de maistru-instructor la același liceu, speculând, de la inspecțiile efectuate, aptitudinile mele spre biochimie. 
Am acceptat după o săptămâna de gândire, și am devenit coleg cu foștii mei profesori. 
A știut să mă ghideze în aşa fel încât, după 2-3 ani eram unul din cei mai bun maiştri-instructor din domeniul respectiv. Poate, dacă nu era dumneaei, nu rămâneam in învățământ atâția ani. M-a făcut să perseverez, să învăţ mereu, să devin un bun pedagog, un autodidact, a scos la suprafață acea înclinația și aptitudinea spre didactică a mea. M-a certat, m-a lăudat, m-a felicitat, şi mai ales m-a "obligat" fără să îmi impună, să învăț mereu. 
A știut să facă din mine un om, să mă dirijeze, să mă promoveze dar şi să mă provoace sa învăț mereu. 
Cu ajutorul dumneaei mi-am descoperit pasiunea fotografiei, a turismului, a drumețiilor. Cercul foto, Cercul de turism "PerPedes" erau activități pe care le conduceam la nivelul liceului. Eram implicat, de asemeni, în diverse activități artistice la nivelul liceului. Aveam marele merit că știa să ceară să faci ceva, fără să iți impună - deşi prin funcţia pe care o deţinea o putea face -  obligându-te însă sa nu o poți refuza.
A fost pentru mine și multi alți colegi, o DOAMNA, chiar dacă atunci se purta "Tovarășă".  O alta mare calitate a dumneaei era ca nu lua bârfa ca atare, verifica din mai multe "surse" și de multe ori iți comunica sec : "ai avut o reclamație la Inspectorat, am făcut verificări, e falsa, dar vreau sa vad dacă punctul meu de vedere coincide cu al tău".
A fost omul care mi-a făcut una din cele mai frumoase zile din viata : cununia civila, când a "mărit" pauza mare, în asa fel încât sa putem trece pe sub pod de flori făcut de peste 250 de elevi (starea civila era atunci la 100 m de liceu), urmata de recepția din cancelarie.
A fost Director intre 1978-1990.
A rămas profesor, la fel de respectat de colegi și de elevi.
A rămas OM și va fi OM.
In luna martie a acestui an, am visat-o, si mi-am dat seama ca nu am mai văzut-o de mult, și mai ales ca nu i-am mulțumit niciodată direct și fără conotații de pupincurism.
Am cautat-o acasă, și am găsit-o. Același OM, aproape neschimbat, la 77 de ani, perfect lucid, cu aceeași modestie, blândețe și mămoşenie aș putea zice. S-a bucurat mult pentru vizita.
Mai mult însă m-am bucurat eu.
Am depanat amintiri, i-am mulțumit pentru tot ceea a făcut pentru mine "Am făcut pentru ca a fost aluatul bun Ionica, am avut ce modela.
Vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut doamna Finder.
Pentru mine, pentru generațiile de elevii ai liceului, pentru profesorii liceului. 
Dumnezeu să vă binecuvânteze !

vineri, 13 mai 2011

Meseria de profesor

Soarta unei profesii
Noi, românii, suntem un popor care, printre multe alte defecte, are si pe acela ca nu ştim sa apreciem oamenii cât sunt în viaţă, valorile noastre care sunt în viaţă.
Moare cineva, toata lumea îl regreta, se aduc elogii, bla-bla-bla, ca după încă 2 luni, toţi sa îl uite.
Îmi propun, si sper sa si reuşesc, ca in următoarea perioada, sa aduc îmi amintesc de câţiva OAMENI, care, într-un fel sau altul, mi-au influenţat viaţa, de nişte oameni care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt...
Sunt oameni care iţi marchează viata, pentru care trebuie sa ai un respect deosebit.
Mi se pare ca am ajuns la acea vârsta, când trebuie sa dau Cezarului ce este al Cezarului, când, măcar in acest fel, sa aduc mulţumire si sa elogiez pe acei oameni – dascăli mai ales – care, prin efortul lor, m-au învăţat ce este valoare, bun simt si multe altele.
Acum profesorul – vorbesc ca profesie – a scazut mult, ca valoare, în ochii multora. Respectul pe care îl impuneau în trecut, s-a diminuat şi s-a erodat. Acum, profesorul, e "grăsanul îmbuibat" a lui Basescu, e "bugetarul care se hrăneşte cu sângele poporului", e "profu", e ala de care fii de bani gata îşi pot permite să îşi bata joc la ore, etc.
Dar, de la vechii greci, el a fost cel care a ajutat a pus umărul, care au format OAMENI, care au cizelat caractere, au fost ei învăţătorii şi profesorii. Însuşi Iisus Cristos, era numit Învăţătorul.
Invăţătorul şi profesorii mei, m-au format, m-au cizelat, m-au ajutat. Lor le datorez ceea ce sunt. Pe ei îi respect şi îi voi respecta. Şi vreau să le aduc acum un omagiu, cât sunt încă în viaţă.
Nu ştiu de ce, dar tare cred ca le va face o bucurie..

marți, 10 mai 2011

De la lume adunate si iarasi la lume date - 6

PARABOLA ZILELOR NOASTRE



Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: 
„- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. 
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: 
„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. 
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „-Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. 
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. 
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. 
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. 
Zis şi făcut. 
Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu  mere a tărgoveţului”. 
Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. 
Stolnicul - repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. 
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. 
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. 
Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

George Ţărnea

George Ţărnea (1945 - 2003)



Elegia risipitorului de iubire
Prea usor pierd vremea
Si prea greu strang bani,
Sa mai stiu ce-nseamna
Pretul unor ani.


Dar, cu toate-acestea,
Le ofer mereu
Altor ani, de-a-valma,
Casa-n trupul meu.


Numai sa nu-mi ceara,
De grabiti ce sunt,
Vreo scadenta-n schimbul
Nimbului de sfant.


Ca nu am nici starea
Sa ma pot schimba,
Nici sa-i zic iubirii,
Dintr-o data - ba!


Prea lumesc de tanar
Si prea-n toi petrec,
Sa-mi umbreasca firea
Anii care trec.


Scrisoare de bun rămas
Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.


Balada blondelor iubiri
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E târziu, e prea târziu la mine-n gând
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie până când.


Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminând cu ascensoare
Misterul nostru pământesc.


Îmbătrânim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsând păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.


Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul decor
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.


Suntem lucizi până la sânge
Nedespărţiti până la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.


Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.


Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.


Declanşatorul de plăceri
Acelaşi vin - cu nobilă sorginte -
În multe feluri poate fi sorbit
Şi poţi uşor uita de cele sfinte
Dacă, privindu-l, te şi laşi orbit.


Cunoscători si neofiţi - grămadă -
I se robesc, prin patimă şi zel,
Ori cad sleiţi de muncă la plămadă,
Dar preţuirea e de-un singur fel...


Aşa încât, se cere cumpătare
Şi multă cumpănire, feţii mei,
Cu cât vorbesc eu despre vin mai tare,
Pe voi vă ducă mintea... la femei


Reflex 13
În ochii tăi mă vindec
şi mă sclad,
Ne ţinem, unul altuia,
de cald
Sau noaptea, poate,
numai de urât...
Eu nu te-ntreb
de unde-ai coborât,
Tu nu mă-ntrebi cât stau
şi unde plec...
Şi, uite-aşa, trec zilele,
cum trec,
Şi, uite-aşa, vin nopţile
cum vin,
Dar dacă încă vreau să te mai ţin,
Din când în când, visând,
pe braţul meu,
O altă zi se va-ntâmpla mereu
Şi-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,
Să ne convingă, totuşi, pe-amândoi,
Cât de frumos e cerul şi de-nalt
Privit, prin somn, cu ochii celuilalt


Balada morţii repetate
Spune-mi că vrei şi pot să zbor
Printr-un vârtej ameţitor,
Până răsar la tine-n prag,
Să-mi mori de dor, să-ţi mor de drag...


Spune-mi că vrei şi pot s-ajung
Pe-un drum, oricât ar fi de lung,
Doar ca să-ţi vin în ajutor,
Să-mi mori de drag, să-ţi mor de dor




Chiar şi iubirea poate să ucidă
Chiar şi iubirea poate să ucidă,
Când se supune preţului de cost
Şi dovedeşte astfel să fi fost
Prea dreaptă, prea egală, prea lucidă.


Mai norocos rămâne drumul prost
Decât o cale dreaptă şi rigidă,
Când e constrânsă viaţa să decidă
Între minuni şi pământescul rost.


Să tremuri fără somn şi-n aşteptare,
Când peste vis perdelele se trag
Şi disperarea bântuie mai tare,


Fără să ştii nimic despre cel drag,
Dar să cunoşti cereasca desfătare,
Când umbra sa dă buzna peste prag.


Egloga destinului tragic
Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist...
M-apucă plânsul, deci exist!