vineri, 31 august 2012

Culorile Danemarcei - I

Am plecat de la Fockbek - Germania pe la 12.30, dupa ce am servit pranzul. Asta dupa ce de dimineata de la 9.30 am inceput sa incarcam in autocar toate cele necesare (2 pavilionae pentru bucatarie, aragaze, cuptor electic, banci, mese, rafturi, lazi frigorifice cu alimente, tancuri dcu bere la 12.5 l, baxuri cu - apa minerala, sucuri neacidulate, cola, fanta, bere, baxuri cu tarie - baza fiind whisky  dar si altele spirtoase - total cam 200 de baxuri). Bine mancati, am purces a calatori si a incepe "incalzirea", ca doar mergeam spre tarile nordice. 
In total, suntem 22, intre care eu sunt intrusul, dar la prima iesire spre aceasta expeditie suntem 5. Baza sunt cei de IWG 80 - asociatie internationala de drumetii. 
De la Fockbac la Hjallerup - de unde ne vine autocarul si unde ni se schimba soferul sunt circa 380 km. Am mai facut insa cateva opriri pe drum, ni s-au mai alaturat si doua familii de danezi.
A dat Domnul sa prind o zi minunata. A fost fascinant. Iubesc natura, stiti, si ies mereu in natura, cand am posibilitatea, insa cer ca in 22.08.2012 in Danemarca nu am vazut.
In primul rand albastrul este altfel, apoi, dat fiind faptul ca este intre mari Nordului la vest si Baltica la est, fac ca sa se suprapuna norii si sa fie stratificati de la o altitudine destul de mica. Despre culoare .. va las pe voi sa vedeti
Majoritatea fotografiilor au fost facute din mers, la o viteza de 90-100 - 120 km la ora, de aceea in unele prim planuri apar miscate, iar in altele se mai vad reflexele de pe geam. Imi cer scuze.
O sa impart imaginile in mai multe episoade pentru o mai usoara vizualizare
























Revenire

Pentru o saptamana si ceva nu am postat nimic.
Sper ca ma voi revansa in urmatoarele zile.
Am fost plecat si nu a fost nici timp, nici chef, nici acces la calculator.
Am participat, timp de o saptamana,  cu un grup de nemti de la IWG 80, la Saga Mars in Norvegia. 
Sunt foarte multe de zis si de povestit. Orice iesire te imbogateste, te face mai cu experienta. Iar daca schimbi si grupul, si daca si doresti sa devii receptiv, chiar ca ai ce invata. 
A fost frumos, chiar daca obositor...
Daca inainte de a a pleca, ma bateam cu pumnul in piept ca avem o tara frumoasa, cea mai frumoasa, acum va zic : si Romania este o tara frumoasa...
In curand vor apare si fotografii. Voi incerca si un "Jurnal de tura"
Cert este ca chiar daca a fost obositor : 2 zile dus, 3 zile cu mars (10-20 km/zi), 2 zile venit, ar repeta oricand.
 Casa mea -timp de 4 nopti

marți, 21 august 2012

Baltica

De unde stau inca - maine dimineata plec spre Norvegia, sunt foarte aproape de Marea Baltica, si la fel de aproape si de Marea Nordului. Duminica a fost foarte cald si aici, cald pentru ei, pentru noi, cei invatati cu 40 grade, floare la ureche. Oricum, un 30-32 grade pentru aceasta zona este destul de mult.
Am fost deci in portul Kiel si la Eckernförde. Multe vase de croaziera, multe locuri deosebite, Marea Bkatica nu m-a impresionat decat prin limpezime, destul de rece de la o adancime mai mare de un metru, dar oricum, am fost si anul asta la mare, bifez.
Maine dimineata plec spre Norvegia, si ma voi intoarce marti seara, saptamana viitoare. 
Vizitatorilor fideli, scuze pentru ca nu va mai apare nimic.
Cu scuze, dar va promit multe fotografii. Sper si frumoase.



























Zbor spre concediu

Sambats 18 augiust am plecat spre Germani.
Sunt in sfarsit in concediu...
Dupa ce Massaro a venit cu o ora intarziere si ne-a carat cu greu - era sa se dezmembreze pe drum - am facut pauza de rigoare in Otopeni, apoi totul a fost Ok.
Cer cu nori albi frumosi, pe Romania, Dunarea la Budapesta, escala la Frankfurt, ceva timp ca sa mai clatesti ochii intre avioane...