Aud un pian prin zăpezi cristaline
 |
| Apus de soare la Ranca |
Chopin – un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.
De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.
Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.
Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.
Pendula ca streangul de moarte e gata
Se mişcă de parcă mă strânge cravata
Mă târâi pe coaste, te caut pe perna
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.
Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.
Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat în coastele mele
Atât aş voi să te văd înc-o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată
Şi când lângă focul ce-atât ne legase
În soba adânc păduraticei case
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.
Aşa cum acum eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.
Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vre-o scăpare
Şi el îmi răspunde cu-n sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.
Adrian Păunescu
Emeric Imre
