Era tîrziu si era toamnã,
Si frunzele se-nfiorau
Ca niste fluturi chinuiti,
Ca niste fluturi rãtãciti
Din tãrile durerii.
Ti-aduci aminte iar de seara
Si-amurgu-acela violet,
Cînd toamna-si acorda încet
Pe frunza-i galbenã chitara?
Pe lac ce-n lunã se-argintase
Încet o lebãdã trecea,
Si pata-i albã se pierdea
În noaptea care se lãsase…
Si-atunci, doar inimã si vise,
Ne-am dus ca lebãda si noi,
Cãlcînd nisipul plin de foi
Sub ceata care-l umezise.
Asa nãscu în plinã toamnã,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngãlbenea…
Îti mai aduci aminte, doamnã?
Cincinat Pavelescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu