In contextul in care posibilitățile de a petrece timpul liber sunt din ce in ce mai numeroase, iar timpul ce il avem la dispoziție, e din ce in ce mai scurt, începem sa uitam practicile vechi, sa acceptam "noul".
Poezia, daca e scrisa bine, e devoratoare de timp si de stari sufletesti, pentru ca poezia trebuie simtita, traita, respirata... Poate, tocmai de aceea, incet - incet, ne-am indepartat de poezie, desi avem si poeti contemporani valorosi, care se adauga celor ce au disparut de curand dintre noi.
Azi, va propun un poet drag inimii mele, dar cu ale cărui versuri, din păcate, nu va întâlniți la tot pasul, sau daca mai "stiu de undeva versul asta"... e din melodiile compuse pe versurile Cameliei Radulian.
Surprinzator, la cat de destept e Google, cautand poezii Camelia Radulian nu veti gasi prea multe rezultate, citind versurile de mai jos- dupa lungi cautari - veti descoperi un poet ce merita toata atentia
CUM VOM TRAI
Mi-e teama, respirând sa nu ucid
Secunda asta, veșnic trecătoare,
Sa nu te pierd, ma osândesc sa-nchid
Pe veci, în mine, timpul cu zavoare.
Ca uite, iar vin zorii si nu stiu
Cum se zideste în salcâmi o veste,
Ca am iubit, ca s-a facut târziu,
Si-n tine am ramas doar o poveste.
Cum voi trai daca-ntr-o zi, plecând,
Uita-vom despre tot ce ni se-ntâmpla
Si daca va ploua la mine-n gând
Si iarna va veni la tine-n tâmpla?
Dupa cerul lui da-mi ochii sa nu stiu,
Când vine vremea sa plecam acasa,
Ca-ntr-un azil de scâncet visiniu,
Spunând poeme pâinii de pe masa.
Cum voi mai sti ca îngeri te-au iubit,
Prin carnea mea, ca pe o-ntruchipare,
Pe Dumnezeu, cu trup de fân cosit
Si buze de cirese dulci-amare.
POEM CU UMERI GOI
Si dac-am fost, si daca suntem,
Si daca nu ne-am întâmplat,
În ochii mei ramâi icoana,
În ochii tai ramân regat.
Troienele urca în sarea din sânge,
O frunza din mine sta-n luna si plânge.
În ochii tai coboara Luna,
În ochii mei se face frig,
Frunzare ning si creste noaptea
În numele pe care-l strig.
Unde-ai sa-ngropi iubirea mea?
Unde-ai sa duci aceste ploi?
Sub ce prapastii va muri
Poemul trist cu umeri goi?
Se face liniste în noi,
Din ochii salciilor cad brume,
Ne dezlegam în asfintit
Si vine noaptea fara nume.
SINGURATATE-N DOI
Singuratate-n doi si-un asfintit
ca sangele pe lama de cutit.
Tacerea sapa mut, eu nu iti spun
nici sa ramai,
nici ramas bun.
Singuratate-n doi si-un asfintit
ca sangele pe lama de cutit.
Sinucigas, in crucea unui drum,
nu-mi spui nici tu sa plec,
nici sa raman.
Traim din amagiri, sau nici atat
c-un streang de amintiri legat de gat
Copaci pustii, in toamna unui hol
prin care navaleste cerul gol.
Scrisori de viscol ochii tai imi scriu
si-n frigul lor se zbate un sicriu
Strivim sub pleoape ani fara sfarsit
din care n- am plecat si n-am venit.
In fum se pierde valea de taceri
si maine va veni la fel ca ieri.
Ce pot spera, ce poti si tu sa speri?
umile flori in drum spre nicaieri.
Si cum se lasa bruma peste crang
se-aude-n noi cum ochii vremii plang.
Maine ca ieri, si ieri, ca si acum,
sorbim acelasi ceai cu gust de scrum.
VALSUL ZILELOR PUSTII
Se-mbata ochii mei de ochii tai
Când treci arareori la o cafea
Fara cuvinte sângeram în prag
Iubitul meu pierdut, prieten drag.
Se rasuceste rana, pe cutit
Sinucigasi eterni, nu mai gasim.
Betia zilelor de condamnati
La dragostea din care azi lipsim.
Zile pustii, logodindu-se.
Ploi spulberate în camera noastra.
Mi-e dor de tine, mi-e dor de tine
Si te astept mereu, la o fereastra.
Priviri prelungi se schimba între noi
Dar alte brate, noaptea, te cuprind…
Din mine cad zapezi peste ce-a fost
Simtind în tine iernile cum ning.
Si teama mi-e sa nu te pierd de tot
Cum teama-ti e, ca se va fi sfarsit.
Si-acest putin ce înca ne-a ramas
Din zilele în care ne-am iubit.
OCHII TIN MINTE
Ucide tot ce nu e al tau
caci te-ai nascut gol
ca aerul, ca somnul.
Tu nu poti respira
atâta glorie.
Padurile din jur
nu-ti pot încapea în oase
si chiar daca ti-ai sprijini
ochii pe mari,
nu le-ai putea, albastre,
adânci în orbite.
În fiecare clipa ce vine
marea a fost demult,
prea demult,
aproape ca nici n-a existat,
iar tu esti mai gol,
mai gol- îti spun-,
decât o amintire fara stapân.
Doar ochii,
ochii nebuni
mai tin minte.
Ei deseneaza pe timp
arar, arar,
aidoma paianjenului
pe-a carui pânza
s-a sinucis
ziua de mâine.
FEMEIA DE LUT
Icoane pustii ard in nopti de odinioara
Ce frumoasa eram! Vine iarna tacut
Cu obrazul de mar, cu mijlocul vioara
Pe jaratec femeie, femeie de lut
Ce frumoasa am fost eu numai eu mai tin minte
Vine vremea sa uit, vine vremea sa tac
Cresc in suflet poveri nerostite cuvinte
Cu inelul din deget nu mai stiu ce sa fac
Primavara candva azi doar candela ninsa
Fosnitoare arama nu mai am nici un rost
Inainte poveri inapoi vreme stinsa
Vine iarna tacut... Ce frumoasa am fost!
Cum si lacrima-n ochi se vesteste batrana
Si zadarnic vesmant tot pe trupul sarac
Un defunct giuvaer mai vegheaza pe mana
Batraneti care n-au pe pamant nici un leac
Ce frumoasa am fost eu...
APROAPE FRUNZA, APROAPE NIMIC
Zilele mele,
repezi ca vara
prin zabrelele mainilor.
Sunt numai un scancet
la usile iernilor. Aproape frunza.
Aproape nimic.
Ma fac ecou
in gari parasite,
plecand mereu, niciodata venind
si nu ma mai vindec
stiind
ca voi gasi langa tipat
trandafirii ciopliti
in talpa singuratatii,
de tine,
dragostea mea.
Iti fac cu mana din bocet
ca si cum ploua
si cresc cimitire. Ca si cum pun ceara
pe fruntea mea de copil.
Iti fac cu mana din viscol,
stand atat de alaturi,
in acelasi aer al camerei,
trecand mut si aspru
prin amandoi,
hranindu-ne deopotriva
bataile nevrednicei inimi.
Auzi cum fosneste,
auzi, dragul meu,
timpul?
Imbatranesc intr-o carte nescrisa
cenusile vremilor noastre,
oase albe,
praf,
iertandu-se…
Aceste versuri sunt de o profunzime nepătrunsă încă de oameni. Cât de frumoase pot fi, răspândiți-le să afle o lume întreagă. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergere