Suntem deasupra unor obarsii desfacute asemenea unui evantai si ale caror versanti sunt acoperiti in parte de pasuni si fanete, in parte de paduri amestecate: brazi, fagi, mesteceni. Versantul nordic si cel estic sunt mai abrupti, pe portiuni dezgoliti in urma unor alunecari recente. Nu cu mult timp in urma, la cutremurul din 1977, din trupul muntelui s-au rupt halci uriase de sol si stanca care au lunecat spre fundul vaii, aplatizandu-l. Izvoare, difuze sau ascunse, au aparut la lumina. Apele lor, pana atunci dirijate pe scocuri subterane spre firul vaii principale, eliberate acum si de camasa de forta a subsolului si de atractia gravitatiei, s-au adunat iute pe locul plat care s-a ivit, formand o balta mare; cu apa murdara, maloasa, in care zaceau arbori rupti, unii ramasi fara coroane, asemenea unor tepe uriase, altii rasturnati, cu radacinile intoarse spre cer. Apa a continuat sa se adune, balta a crescut… pana s-a facut lac. Deasupra oglinzii apei, limpezita intre timp, mai razbat doar varfurile catorva dintre arborii inecati in lac. Ranile muntelui s-au cicatrizat: padurea de mesteceni a pus stapanire pe versantii descarnati mai ieri de sol, iar pe malurile lacului au inceput sa creasca palcuri de papura si pipirig. Privit de la o oarecare distanta, lacul pare un clasic tablou rusesc, infatisand un peisaj saskinian de tundra siberiana. (sursa : http://www.romania-natura.ro/node/212 )
