Rabindranath Tagore
scriitor şi filosof indian, cel mai important poet indian din epoca colonială, a fost un scriitor bilingv, exprimându-se atât în limba bengali, cât şi în limba engleză, pictor şi compozitor al mai multor cântece cu caracter popular
Evenimente biografice
1861 - s-a născut la Jorosanko, Calcuta, în Bengal, India Britanică
1913 - a primit Premiul Nobel pentru Literatură (primul scriitor din Asia care a fost laureat cu acest premiu)
1941 - a murit la Calcuta, în Bengal, India Britanică (după o lungă şi grea suferinţă şi o comă prelungă)
LXXXV
Cine eşti tu, cititorule care-mi vei citi poemele, de azi într-o sută de ani?
Nu-ţi pot trimite nici măcar o singură floare din belşugul
acestei primăveri, nici măcar un singur firicel de aur din bogatele mine ale acestor nori.
Deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară.
Culege din înflorita-ţi grădină înmiresmatele amintiri
ale unor flori veştede, răsărite în urmă c-un veac.
În bucuria inimii tale o vei putea simţi şi pe aceea care a-nfiorat până la cântec inima unui frate de-al tău,
într-o dimineaţă de primăvară, făcându-l să-şi trimită glasul extatic la drum, către tine, cititorul meu de azi într-o sută de ani
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
Iubire, tu mi-ai colorat gândurile şi ritmurile
cu cele din urmă răsfrângeri ale măreţiei tale,
tu ai transfigurat viaţa mea prin frumuseţea apropiată a morţii.
Aşa cum apusul de soare lasă să întrezărim puţin
din paradis,
tu mi-ai schimbat suferinţa în extaz suprem.
Prin vraja ta, Iubire,
viaţa şi moartea au devenit pentru mine
o singură nemărginită uimire
I
Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc
IV
Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez
V
Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez
VI
Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."
"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."
Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte.
Sufletul priveliștilor
Tu eşti felurită la nesfârşit în exuberanţa universului,
Doamnă cu multiple măreţii!
Calea ta este semănată cu lumini,
atingerea ta face să nască flori,
trena rochiei tale mătură un dans de stele
şi muzica ta cu note diverse îşi află ecoul printre
nenumărate lumi.
Dar unică în misterul de necunoscut al sufletului,
o, Doamnă a tăcerii şi singurătăţii,
iată, te-ai preschimbat în corolă de lotus pe tulpina
Iubirii
* * *
Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea
* * *
Zi-mi despre el tot ce poftesti:
cunosc ce lipsuri are fiul meu.
Nu-l indragesc pentru ca-i bun
ci pentru ca e fiul meu!
Cum poti sa stii cat mi-i de scump,
daca tu incerci, ca pe cantar,
sa-i dramuiesti cat ii atarna meritele
fata de multele-i cusururi?
Cand trebuie sa-l pedepsesc,
mereu mai mult simt ca-i fiinta din fiinta mea.
Si, cand il fac sa lacrimeze, imi plange inima cu lacrimile lui.
Doar eu am dreptul sa-i aduc vina
si cu blandete sa-i dau pedeapsa,
pentru ca numai cel ce iubeste
poate sa indrume pedepsind...
Doar tu îmi trebuieşti
Doar tu îmi trebuieşti, doar tu! - repede
acestea inima-mi de-a pururi, pe-ndelete.
Dorinţi ce zi şi noapte-mi dau târcoale –
sunt calpe toate, până-n sâmburi goale.
Cum noaptea ascunde-n întunericul din sine
nestăvilita ei cerinţă de lumină -
chiar astfel din adâncul meu, din mine,
răsună cântecul:
"De tine am nevoie, doar de tine!"
Şi cum furtuna-şi vrea sfârşitul în tăcere,
chiar când tăcerea o loveşte cu putere -
revolta mea loveşte-n dragostea de tine,
şi totuşi strigă:
Pe tine doar te vrea, pe tine...
