sâmbătă, 23 aprilie 2016

O privire asupra Cheilor Bicazului

Când treci prin Cheile Bicazului, te înfiori de măreția şi înălțimea pereților ce stau sa cadă pe tine...
De la distantă însă... Cheile Bicazului şi Bicăjelului sunt însa mult mai blânde


  De la stanga : Ucigasul, Suhardul Mare, Suhardul Mic si Gradina Zanelor, Piatra Vithos,  in planul apropiat : Bicalejelul de Sus, Fagetul Ciucului



 Serpentina de la iesire din Gatul Iadului 
 Bicajelul de Sus


joi, 14 aprilie 2016

Prin Sura

Data : 10.04.2016
Trupa :  Irina, Florin, Max, Mihaela, Nicu, Claudiu, Emilian si eu 
Zona :  Undeva in Romania - i se spune Piatra Sura
Dificultate : Mediu cu porțiuni dificile
Traseu : din Poiana Stanilelor ne-am rătăcit, si după câteva ore de desfăt al privirii am revenit la locul de plecare (prietenii știu de ce)
Vreme : mai buna decât se preconiza, vizibilitate acceptabila
Foto : Nelu si Emilian 


Obiectivul "rătăcirii"
 La Bouarie
Apoi plecam pe (fostul) punct rosu
Cam pe acolo ne "rătăcim"

Suntem pe marcaj
Dar .. il vom pierde :-(, dar il vom cauta toată ziua
Încercam, poate e spre creste... 
 Spre Highesul Ascutit nu e...
 Nici spre Piatra Curmăturii
 Eu chiar am insistat ...

Undeva în est era un peisaj cunoscut


 Suntem pe varf - i se spune Piatra Sura 

marți, 12 aprilie 2016

Scânteiuța

Descriere : Are bulbi mici, iar tulpina aeriană este scurtă şi ramificată terminal. Frunzele sunt îngust-liniare. Foliolele perigonale au partea interioară galbenă, iar cea exterioară verde.
Denumire populara : scânteiuța, ceapa ciorii, laptele păsării

Increngatura : Magnoliophyta
Clasa : Liliopsida
Ordinul : Liliales
Familia : Liliaceae
Genul : Gagea
Specia : Gagea arvensis

Am gasit-o in Poiana Pietrei Sure 










luni, 11 aprilie 2016

In cautarea unui rost

ROST… de Dan Puric

„Când te desparți din vina ta, încerci o vreme să te lupți cu ireversibilul, îți dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă și renunți. Când te desparți din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas, și te chinui să pricepi ce n-a fost bine și unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.   La fel se întâmplă și atunci când te desparți de țara ta. Dezamăgit, înșelat, mânios, îndurerat. Nu ți-e usor s-o lași. Țara și mama nu ți le alegi. Te așezi pe celălalt mal al lumii și cauți răspunsul: ce s-a întâmplat cu țara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
Moartea - fresca din Biserica de lemn ”Sf. Dumitru" Bicazul Ardelean

României i-a dispărut rostul. E o țară fără rost, în orice sens vreți voi. O țară cu oameni fără rost, cu orașe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, mașini și țoale fără rost, cu relații și discuții fără rost, cu minciuni și înșelătorii care nu duc nicăieri. Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul și credința.

Bătrânii. România îi batjocorește cu sadism de 20 de ani. Îi ține în foame și în frig. Sunt umiliți, bruscați de funcționari, uitați de copii, călcați de mașini pe trecerea de pietoni. Sunt scoși la vot, ca vitele, momiți cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privați prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde și bătute, asta au ajuns bătrânii noștri. Câini ținuți afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.   Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiți. O fonotecă vie de experiență și înțelepciune a unei generații care a trăit atâtea grozăvii e ștearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în țara aia? Cine-l mai are și cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susține un program care se intitulează “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajați să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supraviețui fără ajutoare de la țările “prietene”. La noi chestia asta se numește “agricultură de subzistență” și lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca țăranii să-și cumpere roșiile și șoriciul de la hypermarketuri franțuzești și germane, că d-aia avem UE. Cântatul cocoșilor dimineața, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiță până de Ignat, corcodușele furate de la vecini și iazul cu sălcii și broaște sunt imagini pe care castrații de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înțelege și, prin urmare, le califică drept niște arhaisme barbare. Să dispară!   Din bețivii, leneșii și nebunii satului se trag ăștia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu știu ce înseamnă pământul, câtă liniște și câtă putere îți dă, ce povești îți spune și cât sens aduce fiecărei dimineți și fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineața și plecau la câmp cu ciorba în sufertaș. Pe toți gângavii și pe toți puturoșii ăștia i-au făcut comuniștii primari, secretari de partid, șefi de pușcării sau de cămine culturale. Pe toți ăștia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creștinește.

Credinta. O mai poartă doar bătrânii și țăranii, câți mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume și pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă și flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or sa moară oamenii ăștia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.   Avem, în schimb, o variantă modernă de credință, cu fermoar și arici, prin care ți se văd și țâțele și portofelul burdușit. Se poartă la nunți, botezuri și înmormântări, la alegeri, la inundații, la sfințiri de sedii și aghesmuiri de mașini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluției. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă și cu un “Tatăl nostru” spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent.   Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăștia depozite și vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulțesc, credincioșii se împuținează, sfinții de pe pereți se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada .   Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân și cu bani, cu care se mărită. Băieții noștri fură bancomate, joacă la pokere și beau de sting pentru că știu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct și cancer pentru multinaționalele lor, conduse de securiștii nostri.

Sună-ți bunicii, pune o sămânță într-un ghiveci și aprinde o lumânare pentru vii și pentru morți.”


luni, 4 aprilie 2016

Țara ghioceilor

"E-ntâia oară când rămân fără de viaţă,
de primăvară-ncercuit cu frânghii,
până miresmele îmi dau un pumn în faţă,
trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi."
Nichita Stănescu - Cântec de primăvară

Culmea Munticelului spre Criminis
Duminica 3 aprilie 2016

















Legenda ghiocelului
Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, le-a colorat frumos. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”.
Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă:
-„Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!”.
Iarba a refuzat-o.
A rugat atunci macul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu asculta rugămintea zăpezii. Tristă și amărâta, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia ii spune și lui necazul:
-„Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!”.
Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus:
-„Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine”.
Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului.
De atunci, ea poarta veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara.

(Sursa : www.legendeleromanilor.ro)

Piatra Secuiului

 Accesul in Piatra Secuiului se face din localitatea Rimetea , la 28 de km de Turda.  Localitatea medievală este menționată pentru prima dat...