vineri, 12 mai 2017

Mohoș

Turbaria sau Tanovul Mohoș este un loc special, in care imi place mereu sa revin 
Cele doua lacuri frumos amenajate oferă bucurie ochiului, oglindirea in oglinda  apei fiind de un farmec aparte

Mlaștinile de munte se numesc științific oligotrofe sau tinoave. Cel mai mare și mai cunoscut tinov din munții vulcanici ai Harghitei este Mohoș. 

Acesta este craterul geamăn al și mai cunoscutului lac de crater vulcanic Sfânta Ana.
Mlaștina aceasta de 80 de hectare!,este străjuită de Vârful Ciomatu (1050 metri) și reprezintă gura unui crater acoperit de un strat de turbă și cenușă vulcanică de 10 metri grosime.
Sub acest strat se află o peliculă de apă pe care copacii și mușchii practic "plutesc".

Asta face din această turbărie un unicat în Europa.  Iar ce este mai spectaculos aici este prezența a nu mai puțin de 15 ochiuri de apă, cu o adâncime care depășește  60 de metri( Sfânta Ana are 7,4 metri adâncime).
 Le vedeți în fotografiile făcute de 1 decembrie, la o plimbare pe aici, însoțit de un ghid extrem de avizat și civilizat.
Am mai spus că acestă rezervație care include lacul, turbăria și munții și pădurile din jur este una dintre cele mai bine administrate zone naturale din țară.
(SURSA : http://www.plecatdeacasa.net/2013/02/turbaria-mohos-un-crater-cat-o-mlastina.html)








 





  


miercuri, 10 mai 2017

Ană - primăvară

La munte primăvara e altfel. Mai concentrata. Găsești in același timp flori de început de primăvară dar si de de mijlocul primăverii. Timpul nu are răbdare...
Am regăsit Lacul Sf. Ana la fel de frumos si pitoresc, cu un verde crud ce se amesteca frumos cu verdele inchis al brazilor, cu muguri, cu flori ...


















marți, 9 mai 2017

Vulpea de Balvanyos

Am dat nas in nas...
Nu s-a speriat, as putea zice chiar a avut tupeu sa mai faca cativa pasi spre noi...
Apoi si-a dat seama ca e vedeta ...
Si a stat la pozat pentru ca statutul de vedeta ii permitea...