Poezia nu e
cuvânt...
Poezia e
fotografia sufletului în acea clipă
Când simți că
trăiești nelumesc
Hrănindu-te cu
sentimente
Ce se adapă din
trăirea clipei
***
Singurătatea mă strigă pe nume
Mă caută peste tot
Unde sunt
De nici umbra nu mă mai găseşte ?
Voi merge mai departe
gândurile se vor așeza la margine
de piatră, de apă, de vânt
îmi vei dărui o clipă
pe care eu o voi înmulți
adăugând lumină,
amestecând
lumină
și
cuvânt,
până când lumina mă va umple
pe dinăuntru
iar cuvântul va țâșni și se va pierde
și toți mă vor arăta cu degetul
și mai toți mă vor alunga
că le-am tulburat liniștea întunericului
Voi merge mai departe ...
02 mai 2022
Punte
Dacă între mine şi tine
Sunt obstacole prea greu de trecut
Dacă între mine şi tine
Sunt dealuri de nu ne mai vedem
Hai să punem sufletul punte
Că nu ne-am mai văzut de mult.
Bacoviană
doina tânguită la marginea vântului
albastru uitat
peste noi
gâlgâie toamna
loc larg pentru întoarcerea gândului
Săgetare
Trec pe lângă tine
Lumina ne taie sentimentele
Jumătatea ta e mai mică
De ce oare ?
Ca un strigăt
Ca un strigat in dimineaţă
Liniştea mea e tulburată de anii vechi
Sunt un pod pe linia de cale ferată
şi nimeni nu se încumetă să se oprească
toţi trec grăbiţi, de frica unui accident
Răspuns
Lângă clipa ascunsă
lacrima cuvântului se prelinge încet
peste numele tău
iar de acolo renaşte
ecoul.
Poem pentru liniştea nopţii
Noaptea se întinde ca o femeie goală
cerul a uitat zâmbetul înserării
sau aşternutul cald
paşii îmi fac semn să tac
şi mâna ta, obosită călăuză
adoarme arătându-mi visul
***
Dorm amintirile
Până şi tristeţea a făcut linişte
Primăvara a adormit uitată
Şi zâmbeşte prin somn
Speranţa e în ziua de mâine
***
Şi ninge amintindu-mi de tine
Cu fulgi din clipele noastre
Cu tinereţea uitată-ntr-o gară
Cu privirea-ţi devoratoare
Dar nu uita iubito
Zăpada se murdăreşte repede
Se topeşte la prima căldură
Hai să nu mai aşteptăm a doua ninsoare
Cât
Doamne,
Cât să mai întorc obrazul
Cât să mai iert
Ca speranţa să-mi devină iubită ?
***
Doamne, cum trece timpul
Lângă clipa târzie
Nimeni nu mă aşteaptă
Doar praful târziu peste amintiri
Zace
Visele,
Adorm şi ele uitate …
Cine mai ştie unde
Timpul se uită cu jind la mine
Speranţă
Dacă umbra te însoţeşte
Nu eşti singur !
Dacă stele sunt pe cer
Nu eşti singur !
Dacă inima-ţi bate,
Dacă respiri,
Mai fă un pas
Poate …
Te-ajunge cineva.
Dacă între mine şi tine
Sunt obstacole prea greu de trecut
Dacă între mine şi tine
Sunt dealuri de nu ne mai vedem
Hai să punem sufletul punte
Că nu ne-am mai văzut de mult.
Bacoviană
doina tânguită la marginea vântului
albastru uitat
peste noi
gâlgâie toamna
loc larg pentru întoarcerea gândului
Săgetare
Trec pe lângă tine
Lumina ne taie sentimentele
Jumătatea ta e mai mică
De ce oare ?
Ca un strigăt
Ca un strigat in dimineaţă
Liniştea mea e tulburată de anii vechi
Sunt un pod pe linia de cale ferată
şi nimeni nu se încumetă să se oprească
toţi trec grăbiţi, de frica unui accident
Răspuns
Lângă clipa ascunsă
lacrima cuvântului se prelinge încet
peste numele tău
iar de acolo renaşte
ecoul.
Poem pentru liniştea nopţii
Noaptea se întinde ca o femeie goală
cerul a uitat zâmbetul înserării
sau aşternutul cald
paşii îmi fac semn să tac
şi mâna ta, obosită călăuză
adoarme arătându-mi visul
***
Dorm amintirile
Până şi tristeţea a făcut linişte
Primăvara a adormit uitată
Şi zâmbeşte prin somn
Speranţa e în ziua de mâine
***
Şi ninge amintindu-mi de tine
Cu fulgi din clipele noastre
Cu tinereţea uitată-ntr-o gară
Cu privirea-ţi devoratoare
Dar nu uita iubito
Zăpada se murdăreşte repede
Se topeşte la prima căldură
Hai să nu mai aşteptăm a doua ninsoare
Cât
Doamne,
Cât să mai întorc obrazul
Cât să mai iert
Ca speranţa să-mi devină iubită ?
***
Doamne, cum trece timpul
Lângă clipa târzie
Nimeni nu mă aşteaptă
Doar praful târziu peste amintiri
Zace
Visele,
Adorm şi ele uitate …
Cine mai ştie unde
Timpul se uită cu jind la mine
Speranţă
Dacă umbra te însoţeşte
Nu eşti singur !
Dacă stele sunt pe cer
Nu eşti singur !
Dacă inima-ţi bate,
Dacă respiri,
Mai fă un pas
Poate …
Te-ajunge cineva.