sâmbătă, 31 decembrie 2011

La multi ani 2012 !

Sa aveti parte de tot ce aveti bun si mai vreti, 
de tot ce nu aveti si va doriti, 
de tot ce va lipseste si nu stiti. 
Un an nou fericit  !

miercuri, 28 decembrie 2011

Dor de vers...

Am zărit lumina

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.


Marin Sorescu

luni, 26 decembrie 2011

Respirând iarna...

Craciunul este o sarbatoare a familiei, este o sarbatoare importanta in calendarul crestin, dar, pentru multi dintre noi, este si un prilej de a ne indopa bine cu carne stropita imbelsugat cu alcool. Din pacate, la multi asta inseamna "Spiritul Craciunului" : impodobim bradul, dam/primim cadouri, dupa care mancare, bautura si muzici. Ca... doar odata e Craciunul pe an. 
Daca prima zi am dedicat-o familiei (parinti si copii), a doua zi de Crăciun am dedicat-o miscării in aer liber. Si cum totusi era sarbatorare, am facut ochi nitel mai tarziu, am baut cafeaua, m-am uitat pe geam - cer senin - m-am uitat in lista de mess, mai nimeni activ, apoi a aparut Mihaela - scurt : "Facem o iesire la munte", varsatoare si ea - nu trebuie sa stai sa o convingi cand e vorba de dus pe munte "- Hai", stabilim detaliile la telefon si pe Fabiuta - la drum. Intre timp, dau sarcina : mai cauta 1-3 persoane, pana cand ajung eu. L-am gasit pe Mirel, ne stiam de pe Facebook, un mare iubitor al muntelui si el, si la 11,30 eram deja la Lacu Rosu. Am lasat masina in statiune si am inceput urcusul. Soare, lumina calda, zapada, in unele zone vant destul de rece.
Dar, gata vorba, las imaginile sa vorbeasca, eu o sa punctez doar pe ici pe colo, cate ceva...
Suhadul Mic - cu pinii acoperiti de chiciura si zapada. Invaluiti in stralucirea iernii

Popas de fotografii

Platoul e din ce in ce mai aproape...
Si totusi e de urcat...
"Copacii albi, copacii negri.."

Lacul Rosu - inghetat si nins
Vedere spre V. In dreapta Suhardul Mare

Cei mai frumosi brazi impodobiti vazuti anul asta 
Cine-i mai pufos ? Omatul ? Norul ?
Cei trei crai de la sud : Ucigasul, Hagimasul si Hasmasul
Capre negre facandu-si siesta
In fundal Ceahlaul, in prin plan Gradina Zanelor
Cheile Bicazului cu Piatra Altarului in stanga
 DN 15 C - serpuind in vale
Alte capre negre - are Mirel o privire agera 
Ceahlaul in splendoarea lui
Cheile Bicazului si Munticelu
Contre-jour 2M (Mihaela si Mirel)
Parca nu te mai saturi de privit

Gata fetelor siesta, hai la treaba...
Oare ce e mai important ? Prim planul sau fundalul ?

Coboram...
Fotografia de grup
De acolo venim
Portia de frecat cu zapada. 
Lacul Rosu inghetat
Uite asa, sa va fac in ciuda, ma sprijin de un trunchi pe lac
Unghiul asta nu o sa-l mai vedeti des, In spate Vf. Ucigasul..

Trunchiuri de copaci iesite din gheata


Suhardul Mic - vazut de pe lac
A fost o iesire pe cinste. Aer curat, miscare, dezmortire, peisaje superbe, iar la 18.00 eram deja la Bacau. 

duminică, 25 decembrie 2011

Pentru numele meu

Un film scurt, de 30 min, despre puterea de a iubi, de a dărui, de a fi mai buni...
Adică, despre spiritul Crăciunului mult invocat zilele astea ...
Vizionare plăcută !


joi, 22 decembrie 2011

În fiecare zi




În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Romulus Vulpescu

miercuri, 21 decembrie 2011

Umor

Unde este talent si fantezie....

Fotografii...

Iarna ne aduce acasa, noaptea vine devreme.
Ati aminti este frumos....
Incerc sa inveselesc cititorii si vizitatorii mei, cu fotografii care surprind ceva ...
Dar... picatura chinezeasca ... una pe zi, una la doua zile, iar daca sunteti cuminti .... si ati papat tot, poate si doua pe zi

Oferta speciala .. 20 % Gratis 

Dor de vers...

Decor 

Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.

În parc regretele plâng iar ...

Cu pene albe, pene negre
o pasăre cu glas amar
Străbate parcul secular ...
Cu pene albe, pene negre ...
Publicaţi postare
În parc fantomele apar ...

Si frunze albe, frunze negre;
Copacii albi, copacii negri;
Si pene albe, pene negre,
Decor de doliu funerar ...

În parc ninsoarea cade rar ...

George Bacovia

duminică, 11 decembrie 2011

In cautarea linistii...

Ne pregatim de sarbatori, care vor veni, vrand nevtrand peste noi.
Pana ce taiem porcul mai e un pic, pana vine iarna Dumnezeu stie... 
Insa, cred ca pentru sarbatori trebuie sa incercam sa ne pregatim si sufleteste, Nu sunt un bun crestin, incerc insa... nu prea in reuseste. Sunt insa momente in care chiar am nevoie de reculegere, de vorbele intelepte ale unui preot, de tihna si linistea de dupa...
Schitul Daniel Sihastru este undeva in muntii Neamtului, la jumatatea distantei dintre Manastirea Sihastrie si Schitul Sihla, de pe drumul de acces ce leaga cele doua lacasuri, urcand apoi pe o poteca destul de abrubta cam 1500 m.
Este un schit de calugari, cu o biserica mica, cocheta, curata, cu un preot cu har Melentie, cu fratii ce inconjoara cu ospitalitate, har si credinta.
Am plecat sa ne pregatim de sarbatori, sa ne luam portia de credinta, intelepciune...
Pe langa aceasta am gasit si peisaje frumoase, si o bucatica de iarna, si mai multa toamna tarzie...
 La Schitul Daniel Sihastru




 Toamna...

 Biserica noua de la Manastirea Sihastia 


Manastirea Secu

Piatra Secuiului

 Accesul in Piatra Secuiului se face din localitatea Rimetea , la 28 de km de Turda.  Localitatea medievală este menționată pentru prima dat...