luni, 21 martie 2011

Uneori imi e dor de Nichita...

















Nichita Stanescu -Soldatul si pasarea

- Esti trist asta-seara, îi spuse pasarea, 
vad eu ca esti trist...
- Nu, nu – raspunse soldatul, 
- Si totusi pari trist, zise pasarea cea alba, 
pari trist.
- Nu, nu sunt trist, raspunse soldatul, 
nu, nu.
- Esti trist asta-seara, vad eu, 
ai ceva pe suflet – mai zise
pasarea alba.
- Nu, nu sunt trist – si lasa-ma-n pace!
se rasti la ea soldatul.
Pasarea se desprinse de pe bratul lui
si zbura fâlfâind din aripile ei mari
si albe, foarte albe.
- Unde-o fi plecat pasarea aia cuvântatoare?
se trezi deodata soldatul, vorbind
singur.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu