Exista, in inima fiecaruia dintre noi, nostalgia copilariei, a locurilor natale...
"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească ..." cum bine zicea Creanga "parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!".
Mai cred ca suntem legati energetic de acele locuri, ca ne incarcam, ca gasim acolo toata forta de care avem nevoie sa mergem mai departe.
Ii multumesc lui Dumnezeu, ca imi sunt parintii inca in viata, ca am si pentru ce ma duce, nu numai unde...
Iar cand si peisajul este de basm, cand prinzi cate o zi atat de frumoasa, cand mai ai si boala fotografiei, a poeziei... chiar daca nu ai aparatul foto cu tine, chiar daca faci fotografii doar cu un telefon nu superperformant, zici : "Ia uitati-va, in ce loc minunat m-am nascut, am crescut, am invatat sa respir si sa ma bucur de viata!"
De multe ori parca. nu mai stiu unde se termina pamantul ... de unde incepe cerul...
Si cateva versuri :
"De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem"
Nichita Stănescu - Dezâmblânzirea
Si cateva versuri :
"De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem"
Nichita Stănescu - Dezâmblânzirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu