Dor de Nichita

Basorelief cu îndrăgostiți

Iar nu mai suntem noi însine,
nu mai stim de unde începem si unde
ne sfârsim, în spatiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând în noi, anume,
numai jumatatile-n miscare,
cele întoarse spre lume.
Iar se concentreaza totul numai în ochi,
numai în sprâncene, numai în barbie,
numai în bratul întins si atât,
restul încetând sa mai fie.
Iar suntem înscrisi într-un cerc,
si nu mai stim de unde începem si unde
ne sfârsim, în spatiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.

Cantec vechi de luna noua

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar searagrea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.

In felinarele cu iz de scrum
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
...si fluieram asa, ca sa nu plang

Dar tot credeam ca poate viermii moi
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.

Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa'nainte, fluierand.


Nichita Stanescu