marți, 5 august 2014

Pe culmile Pietrei Sure - (1)

"Pe culmile Pietrei Sure
Privit de jos, din vale, vârful Piatra-Sură, ce ține de masivul Ceahlău, se înălța în toată măreția sa. În stânga un munte aproape sterp, al cărui nume nu l-am putut afla, la dreapta: panta domoală a muntelui Butca Neagră, acoperită până’n creștet cu veșnicul verde al bradului, iar între ele: prelungirea văiei Poiana Sură; iar sus, în împărăția norilor, ca niște turnuri de cetate, răsfățându-se în bătaia soarelui: vârfurile ascuțite ale masivului Ceahlău, dintre cari cel mai înalt și mai ascuțit în acest capăt al bătrânului Pion era Piatra Sură. Atât de mult mi-a plăcut această priveliște, încât rămăsei de ceată, ca s’o schițez pe carnetul meu de călător, de oarece fotograful nostru terminase plăcile de sticlă pe cari le luase la plecarea sa din Bicaz.
Mă văzui silit dar să-i ajung din urmă pe tovarăși, căci altfel ași fi fost amenințat să le pierd urma, de oarece începuseră a se afunda în desișul pădurii din poalele muntelui Butca Neagră. Pe unde o luaserăm noi, poteci nu prea se zăriau. Călăuza noastră mergea în frunte, alături de d-nu sublocotenent Pântea care-l ținea de scurt ca să nu ne facă să rătăcim drumul. Nu începuserăm  urcușurile bine și simțirăm nevoia popasurilor cât mai dese. Dela un cârd de vreme lăsarăm și umbra de poteci pe care porniserăm și o luarăm otova prin hălăciuga de crăci, peste buștenii putregăiți – doborâți de furtuni din cine știe ce vremuri – călcând la voia întâmplării, când în gol, când pe câte o piatră ce o lua la goană de sub picioarele noastre.
Poporul începu să murmure, mai ales când văzu că drumul pe care o luaserăm era cât p”aci să ne întoarcă iarăș la locul de unde plecaserăm. Tot cotind, tot urcând, ba alunecând, ba târându-ne, ori mergând deabușilea: sosirăm lângă peretele stâncos al vârfului Pietrei Sure. Aci, făcurăm un popas mai lung. Panta prăpăstioasă ce se deschidea la picioarele noastre ne înfioră. Peretele drept ce se înălța dela noi în sus ne îngrozia. Bolovanii de stâncă prinși din loc în loc pe peretele pietros al muntelui și lipiți par’că numai cu mușchiul care de veacuri, crescuse la încheieturilor lor, ni se părea că stăteau gata să se deslipească de stânca uriașă sub care ne odihniam și să se prăbușească peste noi.
Când să ne apropiem de coama ce începea din Piatra Sură și mergea spre cel mai ridicat punct al Ceahlăului – Pionul – mai făcurăm un popas lung. Aci, predominam cu privirea toată panorama munților ce-și înălțau coamele în largul zării noastre. La spate aveam stânca cenușie, ce se ridică dreaptă spre nori, a Pietrei Sure; în vale, în jos, îți ameția privirile panta prăpăstioasă ce dădea în Poiana Sură, presărată din loc în loc cu câte un un pui de brad, pantă pe care, când am privit-o de sus ne-am minunat cum am putut-o urca: avea o aplecătură încât abia te puteai ține pe brânci urcând-o.
Câtă teamă n’am simțit urcând povârnișul repede al acestei prăpăstii, câte pietre nu ne-au alunecat de sub picioare, mergând vâjâind până în valea depărtată, câți copaci n’am desrădăcinat agățându-ne de ei, fie când alunecam, fie când vroiam să scurtăm drumul cu încă un pas spre culmea Pietrei Sure! Dar, în schimb, acum ne desfătam privirea peste culmi și văi, uitând neajunsurile întâmpinate în lungul urcușului. Până la culmea muntelui, nu mai merserăm mult.
La ora patru și douăzeci de minute, porniserăm din valea Poienii Sure la cinci și jumătate, ne-ajutase Dumnezeu de sosiserăm pe culmea muntelui. Cu câtă mulțumire priviam valea din ceastălaltă parte a culmii! Mai de-aberbeleacul, mai pe spate, când strecurându-mă pe sub trunchiurile copacilor doborâți jos de vreme, când luând-o de-a lungul sau de-a curmezișul lor, mai cățărându-mă de-o cracă, mai isbindu-mă de alta, ori alunecând de-a vălătucul după vreo piatră ce-mi fugia de sub picioare, cu chiu cu vai prinsei depe urmă pe călăuză. Pădurile prin cari mergeam acum nu mai fuseseră exploatate. Numai copacii – foarte numeroși – căzuți de-a lungul și de-a curmezișul pădurii ne stânjeniau. Cămășile ne erau leoarcă de nădușeală, totuș nu ne sinchiseam: mergeam cu grabă, căci se apropia noaptea."
Sursa : Cum au petrecut militarii români o săptămână pe Ceahlău, înainte de Primul Război Balcanic Oana Căloiu in Muntele de altădată  (http://www.emunte.ro/cum-au-petrecut-militarii-romani-o-saptamana-in-ceahlau-inainte-de-primul-razboi-balcanic/)
Vedere de ansamblu a partii nordice 
O schita atribuita Dr. Iacomi unul bun cunoscator al Masivului Ceahlau, autorul mai multor lucrari despre acest masiv

Noi : Paul, Lenus, Eugenia si eu, am plecat din Poiana Stanilelor, am urcat pe versantul nordic, pe la Culcusul Caprioarelor si am ajuns pana la cele 3 jgheaburi din partea de sud. In Piatra Sura nu ai cum sa faci ture urate, decat daca ai vreme rea sau evenimente urate... Pentru ca totul e atat de frumos, de salbatec, de... cititi ce au scris altii ... 

Zona Culcusul Caprioarelor - plina de vegetatie abundenta 
Iesim deasupta padurii
 La un balcon
 Salbatice si frumoase 
 Si in jos e frumos
Piatra Curmaturii, Gardul Stanilelor  
 Vedere de ansamblu Ceahlau - versantii din vest


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu