Undeva ... in Ceahlău
Toamna pe trecute... sărbătoare si duminica...
Cautam Ceahlăul... Pentru ca, desi am postat destul de mult din turele din Ceahlău, iata, sunt fantastic de multe locuri pe unde nu am fost, pe unde, culmea, multi altii au pasit.
Vom încerca, pentru ca deja suntem o echipa (Titus, Paul, eu), pe lângă multi alții, care încercăm sa va arătăm si altfel de Ceahlău - cel nemarcat - cel pe care intr-o tura poți încăleca sute de copaci doborați, urzici, desișuri, bălăureală... si sa prinzi 2-3 cadre bune, sau poate nici unul, pentru ca de jos vezi puncte de belvedere, dar cand ajungi acolo, ori nu le gasesti, ori ai ditamai bradul in fata, ori nu ai deloc lumina potrivita.
Pe noi ne mana insa altceva, dorința de a vedea sau revedea locuri frumoase din Ceahlău si de a le împărtăși cu ceilalți.
Astăzi am avut un comentariu la o imagine frumoasa - si sunt modest - a mea realizata ieri in Ceahlău. Era un comentariu întrebare. Am abordat discuția in particular, pe mesenger-ul facebook.
Este unul din oamenii pusi sa vegheze ca MUNTELE sa rămână munte, neprihănit. Printre altele am fost rugat sa nu mai postez imagini de pe traseele nemarcate din motivul ca "veteranii inițiază pe alții, care inițiază pe alții".
Da, el reprezinta o instituție pe care o respect, si care veghează ca Parcul National Ceahlau sa fie si sa rămână o "o arie protejată de interes național" care sa nu fie vandalizata de turisti, flora si fauna sa nu fie distruse, etc. Ii respect instituția si funcția si chiar intervenția (e un om care crede in ceea ce face si chiar se dăruiește meseriei lui).
Ma întreb insa Dr. Iacomi si cei ce au scris monografii ale acestui munte sfanț, ce ar fi scris dacă s-ar fi limitat doar la acele trasee marcate.
Denumirile pietrelor, jgheaburilor, polițelor, cine le va mai păstra dacă, periodic, oameni cu dragoste si respect pentru MUNTE si natura, nu le-ar aduce din când in când in prim-plan.
Asta încercăm : sa va arătam cât de cât, ca EL, CEAHLĂUL este un munte sfânt si frumos.
Deși este împădurit pana aproape sus - golul alpin este destul de redus in comparație cu alti munți de aceeași înălțime - Ceahlăul este frumos, pentru că oferă, pentru cei inițiați, cu cunoștințe medii de alpinism, frumuseți deosebite. Pentru că are păduri virgine, pentru ca are desișuri din care țâșnesc stânci semețe, pentru ca are abrupturi si prăpastii, jgheaburi si polițe...
Pentru ca iti ofera unghiuri inedite, pentru ca iti ofera trairi diferite.
Acum 10 ani, daca ma întrebă cineva dacă cunosc Ceahlăul eram in stare sa spun tare : da !
Acum, după ce il fac pas cu pas, jgheab cu jgheab, poliță cu poliță, zic ca nu ..
Oare e rau ca, încerc, alături de niste oameni frumoși, sa cotrobăim Ceahlaul ?
Să vă arătam cât de frumos poate fi acest munte (din care numai partea de sud, sud vest si vest, încep sa o cunosc si sa o cercetam cu de amănuntul si sa o arătam celor împătimiți de munte), sa facem documentație, sa citim, sa cerem păreri, celor ce știu mai mult sau au fost înaintea noastă.
Nu am lăsat si nu vom lasă in urma nimic care sa pângărească natura, din contra, încercam, pe cât posibil sa facem igienizarea muntelui, recoltând "suveniruri" lăsate de alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu