marți, 12 aprilie 2011

Marin Sorescu

Uneori imi e dor de poezie ...
Azi mi-a fost dor de Marin Sorescu...


Doamne!


Doamne, 
Ia-ma de mâna 
Si hai sa fugim din lume, 
Sa iesim putin, la aer. 
Poate schimbând curentii, 
O sa ma simt si eu în larg, 
Lânga Tine.


***


Esti atat de statornica in gandul meu,
Incat ai putea fi imprejmuita cu un gard.
Va fi, desigur, unul inalt, foarte inalt
Sa nu poata sari peste el aerul din restul lumii.
Si-n varful fiecarei sipci ascutite cate o stea:
Ca un glob obisnuit sau, si mai bine: capetele
Celor ce-au indraznit sa te iubeasca.


Atunci


Atunci de ce tacerea asta
Atat de densa, de ingrozitoare?
-Ba comunicam cu cei de dincolo
Tot timpul
Dar nu mai avem ce sa ne spunem.


Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.


Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.


Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...


Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut


Contabilitate
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua( scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi


Incertitudine
Multi m-au sfatuit 
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...


La dumneata
Chipul meu îmi pare cunoscut 
Dar nu-mi amintesc de unde.


Nu cumva esti tu 
Cel cu care-am râs 
Într-o viata, 
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii 
Ca de-o vitrina?


Ai un rid pe frunte 
Care-mi aminteste de-o istorie 
Moderna si contemporana.


Ochii acestia i-am vazut, daca nu ma însel, 
Mirându-se pe niste lucruri obisnuite, 
Pe tristete, pe noapte, pe spaima.


Ai vreo ruda, o mâna, un gând, 
Vreo sprânceana, cam asa ceva, 
În soare 
Si-n celelalte stele cazatoare?


Pot jura 
Ca esti cel care s-a îndragostit pentru vecie 
De fata aceea 
Al carei nume îti scapa mereu.


O, 
Totul îmi pare foarte cunoscut 
La dumneata, 
Chiar si zilele care nu ti s-au întâmplat 
Si se vor întâmpla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu