vineri, 13 mai 2011

Meseria de profesor

Soarta unei profesii
Noi, românii, suntem un popor care, printre multe alte defecte, are si pe acela ca nu ştim sa apreciem oamenii cât sunt în viaţă, valorile noastre care sunt în viaţă.
Moare cineva, toata lumea îl regreta, se aduc elogii, bla-bla-bla, ca după încă 2 luni, toţi sa îl uite.
Îmi propun, si sper sa si reuşesc, ca in următoarea perioada, sa aduc îmi amintesc de câţiva OAMENI, care, într-un fel sau altul, mi-au influenţat viaţa, de nişte oameni care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt...
Sunt oameni care iţi marchează viata, pentru care trebuie sa ai un respect deosebit.
Mi se pare ca am ajuns la acea vârsta, când trebuie sa dau Cezarului ce este al Cezarului, când, măcar in acest fel, sa aduc mulţumire si sa elogiez pe acei oameni – dascăli mai ales – care, prin efortul lor, m-au învăţat ce este valoare, bun simt si multe altele.
Acum profesorul – vorbesc ca profesie – a scazut mult, ca valoare, în ochii multora. Respectul pe care îl impuneau în trecut, s-a diminuat şi s-a erodat. Acum, profesorul, e "grăsanul îmbuibat" a lui Basescu, e "bugetarul care se hrăneşte cu sângele poporului", e "profu", e ala de care fii de bani gata îşi pot permite să îşi bata joc la ore, etc.
Dar, de la vechii greci, el a fost cel care a ajutat a pus umărul, care au format OAMENI, care au cizelat caractere, au fost ei învăţătorii şi profesorii. Însuşi Iisus Cristos, era numit Învăţătorul.
Invăţătorul şi profesorii mei, m-au format, m-au cizelat, m-au ajutat. Lor le datorez ceea ce sunt. Pe ei îi respect şi îi voi respecta. Şi vreau să le aduc acum un omagiu, cât sunt încă în viaţă.
Nu ştiu de ce, dar tare cred ca le va face o bucurie..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu