miercuri, 30 noiembrie 2011

Dor de vers

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine...

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.

Invocă moartea inima-ţi nebună,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vântul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi

Spre tine iar, cum pot să viu fierbinte?
Sub cerul pal, aici, în ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici măcar atât nu cuteza!

Tristeţi sporind, trec zile fără veste...
Ce rugăciuni de dragul tău să fac?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.


Şi casa, şi grădina ta întinsă...

Şi casa, şi grădina ta întinsă
Le voi lăsa, chiar pentru-un trai pustiu.
Te voi slăvi în versurile-mi, însă,
Cum n-a făcut femeie-n lume, ştiu.
Iubita-ntr-una vei pândi s-apară
În raiul pentru ochii ei creat,
Iar eu, ieşind la târg cu-o marfă rară -
Iubirea ta - voi scoate-o la mezat.

Cântecul ultimei întâlniri

Stă pieptu-mi gata să se frângă,
Fără putere, îngheţat,
Mănuşa pentru mâna stângă
Pe mâna dreaptă-am îmbrăcat.

Că sui un munte, îmi păruse,
Şi treptele erau doar trei...
"Hai, mori cu mine!" toamna-mi spune
Ţinându-mi calea sub un tei.

"Ursitele mi-au fost haine,
Şi mă-nşelară zi de zi..."
Răspuns-am tristă: "Şi pe mine!
Cu tine-odată voi muri".

Aceasta-i ultima cântare.
Priveam spre casă de cândva -
Gălbuie şi nepăsătoare
Lumina-n dormitor ardea.


Anna Ahmatova -  poet rus 1889-1966

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu