duminică, 8 octombrie 2017

Peştera Bolii

Revin cu bucăți din concediu de asta 
Peștera Bolii se află la doar 5 kilometri de municipiul Petroşani, în comuna Băniţa, şi ca să ajungi în zonă, în funcţie de direcţia din care vii, trebuie să străbaţi Defileul Jiului, sau să te bucuri de călătoria pe DN68, recent reabilitat şi drept ca în palmă. Când ai ajuns în apropiere de capitala Văii Jiului, iar indicatoarele îţi semnalează că te afli în comuna Băiţa, virează dreapta, iar şoseaua te va duce la Peştera Bolii.
Numele peșterii vine probabil de la familia Bolia care a avut înca din secolul XV-lea proprietăți de pământ și păduri în zonă.
Peşterea Bolii se află la îmbinarea Masivului Retezat cu Munţii Sebeşului şi vei şti că ai ajuns la destinaţie în momentul în care vei vedea apele limpezi ale râului Jupâneasa înghiţite de colosul de calcar. Cavitatea din subteran are dimensiuni impresionante, galeriile şi sălile sale fiind extrem de înalte şi largi. De la un capăt la celălalt, peştera este străbătută de cursul de apă al râului, iar turiştii au la dispoziţie poduri şi podeţe pentru a explora galeriile.

Peştera Bolii oferă un spectacol de lumină şi culoare impresionant. Lăsată în paragină şi ţinută departe de vizitatori timp de zeci de ani, Peştera Bolii a fost resuscitată recent din punct de vedere turistic. Galeriile au fost iluminate, iar acum turiştii pot admira în voie decorul de pe pereţii grotei. Desenele rupestre care seamănă izbitor cu cele cu cele de la Lascaux sau Altamira, decorează pereţii de calcar încă din perioada prolifică a cinematografiei româneşti. 

Legendele Pesterii Bolii
De cotloanele misterioase din subteran se leagă numeroase legende şi poveşti. Oamenii locului povestesc că Peştera Bolii ascunde comori blestemate, ascunse acolo de pe vremea dacilor. Legendele vorbesc despre numeroşi localnici plecaţi în căutarea acestora şi care nu au mai făcut cale întoarsă, pierzându-se prin pasajele secrete ale peşterii. Atraşi de comoară, oamenii nu au mai avut scăpare.
Alte poveşti din moşi strămoşi vorbesc despre o domniţă care se numea Jupâneasa şi care era stăpână peste teritoriul în care se află şi peştera. Jupâneasa s-a îndrăgostit nebuneşte de un tânăr, dar ibovnicul ei a fost chemat la luptă. Tânăra cobora adesea în peşteră ca să se roage la icoana Fecioarei Maria ca să-i arate calea care duce spre iubitul ei. Rugându-se prea insistent, Fecioara Maria i-a îndeplinit dorința de a pleca pe urmele iubitului, transformând-o într-un pârâiaș cu unde cristaline, numit de atunci Jupâneasa.
(https://www.ghiduri-turistice.info/ghid-turistic-destinatie-de-weekend-pestera-bolii-judetul-hunedoara)
Biletele de iau de la custodele pesterii care se afla in imediata vecinatate a parcarii
 Se coboara scarile amenajate
 Dupa ce in prealabil am studiat traseul de vizitare
 "Gura" Pesterii 
 Jupâneasa intrand in pestera 
 Primul pod

















Monumentul deseurilor 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Anthericum ramosum

Am întâlnit-o pe stâncariile din Piatra Glodului - Munticelu.  Am încercat sa o identific si sper ca am reușit. Nu am gasit o denumire po...