Se afișează postările cu eticheta Cheile Vârghişului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cheile Vârghişului. Afișați toate postările

miercuri, 23 august 2017

Gaura Tătarilor

Sau Grota Tătarilor, sau Nările Tătarilor este o grota din Cheile Vârghișului.
O mai vizitasem acum câțiva ani, am revenit, mai ales ca am auzit ca s-a asfaltat drumul din Varghis. 
Da, drumul este făcut cu cap, e un singur fir ce urmează vechiul drum forestier, cu anveole pentru varianta in care se întâlnesc doua mașini. Fiind drum care duce efectiv pana aproape de Chei, totul e in regula, dupa parerea mea. 
Ce nu am înțeles - de ce nu s-a continuat pana in apropierea rezervație, rămânând circa 2 km de chin si jale, noi preferând sa lăsam mașina într-o poiana după 500 m de mers  pe drumul forestier.








"Se spune că este cea mai frumoasa și spectaculoasă rezervație naturală din Ținutul Secuiesc (o rezervație de tip mixt care se întinde pe teritoriul județelor Covasna și Harghita) și se pare că ei încearcă să le rămână cunoscută  doar  lor. Cel puțin, mie personal, așa mi s-a părut, pentru că toți românii (secui) din aceia care au vorbit cu noi, după ce că abia rupeau câte  două cuvinte în limba română, toți mă întrebau același lucru : De unde știți despre această zonă?

Ca poziţie geografică, aria Cheile Vârghişului se află în partea nordică a Munţilor Perşani şi este traversată de valea Vârghişului, ce izvorăşte din Munţii Harghita, Carpații Orientali.
Zona este considerată unul dintre cele mai spectaculoase obiective geografice de pe tot cuprinsul țării; rezervaţia este alcătuită din numeroase formaţiuni şi elemente geomorfologice săpate în calcare de râul Vârghiş pe o lungime de aproape 4 km: stânci de calcar, versanţi înalţi, verticali şi abrupţi din care izvorăsc pâraie de munte, turnuri de calcar (Turnul Porumbeilor, Turnul Csala), creste de calcar, doline, avene, grohotişuri şi, mai ales, peşteri (122 cartate) de importanță științifică și speologică.

Lanţul de peşteri ce se intind de-a lungul cheilor  de aproximativ patru kilometri  se întinde de-a lungul judeţelor Covasna şi Harghita. Aceste cavităţi sunt apreciate la nivel naţional şi internaţional prin faptul că în interiorul lor se află nenumărate valori arheologice, speologice, paleontologice, păstrate intacte în peşterile închise publicului larg, mai puţin în cele vizitate de turişti.Dar ceea ce mi se pare fascinant este ca aici gasim cea mai mare populatie de lilieci din tara noastra."
(http://www.mecanturist.ro/2014/10/24/cheile-varghisului-un-loc-mai-mult-decat-surprinzator-vargyas-szoros/)
















marți, 22 august 2017

Frânturi din concediu 2017

A fost frumos si scurt,,, ca de obicei
Și a început cu începutul : Balvanyos - câteva zile de repaos și odihnă, mofete, urși...
Apoi am plecat în Cheile Vârghișului - Muntii Perșani - la Grota Tătarilor și Șura Cailor,
Am vizitat apoi Biserica rupestra Șinca Veche

Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus
Și am mers până la Hațeg.
De acolo am plecat la Peștera Bolii

Cheile Băniței 


Apoi superbele cascade ale Șipotelui





Am stat la coadă la Castelul Corvinelor  și Cetatea Devei

Putin Retezat 




Mănăstirea Lainici 

Tg. Jiu 

Corbeni Arges 

Făgăraș : Valea lui Stan si Vânătarea lui Buteanu






Sper sa fie timp sa rervin cu cateva obiective mai bine punctate 

miercuri, 20 august 2014

Cheile Vârghişului

Rezervaţia naturală Cheile Vârghişului, situată la graniţa dintre judeţele Covasna şi Harghita, este una dintre cele mai sălbatice, spectaculoase şi pitoreşti zone din Transilvania – cu stânci calcaroase de înălţimea unor zgârie-nori, printre care şerpuiesc pâraie repezi de munte.

În Cheile Vârghişului sunt peste 120 de peşteri mai mari sau mai mici, iar aici trăieşte una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Carpaţii Orientali, motiv pentru care zona reprezintă nu doar o atracţie turistică, ci şi un loc de documentare pentru cei interesaţi de aceste vietăţi ciudate.

In Cheile Vârghişului merită vizitate Peştera mare de la Mereşti, Peştera Calului şi Peştera Tătarilor, în care se spune că se adăposteau localnicii împotriva năvălirilor tătare. În această rezervaţie naturală se află şi un parc dendrologic, dar şi o poiană a narciselor despre care prea puţină lume a auzit. La Vârghiş pot fi văzute şi alte specii de flori ocrotite de lege, cum ar fi bujorii galbeni.

Eu am facut drumul forestier de la Varghis (avizat Interzis circulatiei publice !), si cred ca a fost o alegere proasta, pentru ca e murdar rau de gropi ce uneori devin amentatoari pentru baia de ulei a masinii... Oricum, cu masina am reusit sa scot o medie orara de 12 km / ora, ceea ce este dublu vitezei cu pasul, ba chiar un pic mai repede ...
Insa efortul va va fi pe deplin rasplatit, prin imaginile pe care le puteti vedea.
 
 
































Piatra Secuiului

 Accesul in Piatra Secuiului se face din localitatea Rimetea , la 28 de km de Turda.  Localitatea medievală este menționată pentru prima dat...