Mi se întâmpla uneori, dar periodic, ca la sfârșit de ianuarie sa încep sa număr, și mereu îmi iese cu unul în plus ...
Asa am pățit și mai zilele trecute ...
De data asta am avut ajutoare. Si e frumos sa fii ajutat sa numeri anii, de oamenii frumoși și dragi, de camarazi de munte.
Am fost 3 sărbătoriți, 20 de oameni, 2 zile, 2 trasee...
Ne-am adunat la Lacu Rosu, la Pensiunea Ștefania - gazda primitoare. L-am așteptat ca de obicei, pe Romeo (cu Diana), dar numai o ora si ceva. Am ales traseul Cabana Raza Soarelui - Bicajel - Saua Tifra - Piatra Poienii (versantul sudic si versantul nord estic) si retur.
Ar fi implinit 78 de ani ...
Ar fi multe de spus despre Nichita, foarte multe, dar cel mai frumos despre Nichita sunt poeziile lui, gandurile lui...
Am crescut sub umbra poeziei lui...
Il admir, il respect, vi-l redau ...
Autoportret
Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte
Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?
Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.
Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.
Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.
Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.
Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.
Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"
Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.
Trist cantec de dragoste
Numai viata mea va muri pentru mine-ntr-adevar, candva.
Numai iarba stie gustul pamantului.
Numai sangelui meu ii e dor, intr-adevar,
de inima mea, cand o paraseste.
Aerul e-nalt, tu esti inalta,
tristetea mea e inalta.
Vine o vreme cand mor caii.
Vine o vreme cand se invechesc masinile.
Vine o vreme cand ploua rece
si toate femeile poarta capul tau
si rochiile tale.
Vine si o pasare mare, alba
Către Galateea
Iti stiu toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile
si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau
ce cutremur au si ce culoare anume,
si mersul tau, si melancolia ta, si sprancenele tale,
si bluza ta, si inelul tau, si secunda
si nu mai am rabdare si genunchiul mi-l pun în pietre
si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape -
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea…
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata, din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii – umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile – miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele – umbre de piatra ale genunchiului meu,
