Dor de vers ...

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?

Nichita Stănescu


Una din cele mai scurte, dar dintre cele mai frumoase poezii de dragoste.
Si in format audio dar de pe youtube, recitata de Horațiu Malaiele

Dor de vers ...

A fost o perioada în care am scris poezie.
Apoi a fost o perioada in care am citit poezie.
Apoi o perioada in care am scris și citit poezie.
Apoi.... m-am depărtat de poezie, de literatura in general...
Cu pași timizi încep sa citesc, sa ma bucur si sa simt poezia...
Ma însoțiți si voi, cititorii mei ...


Rău de frumuseţe


Nu spun că a fost un noroc

Foto Ion Simion

că te-am născut.
Spun numai că a fost o minune.


Caută să nu mori iubita mea,
Încearcă să nu mori dacă poţi.


Mie mi s-a dus viaţa,
ţie ţi s-a dus norocul.


Nu spun decât atâta,
că noi doi am trăit
pe globul pământesc.


Nichita Stănescu

Baile Sarata

Zile pline - atat in cursul saptamanii, cat si in week-end.
Daca in timpul saptamanii - serviciu umple ziua, in week-end incerc sa umplu eu timpul. Util si placut.
Incep cu cateva versuri ale lui Adrian Paunescu - Dumnezeu sa il ierte !


"Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu."

Asa incat, acum incerc sa imi ajut parinti la munca campului in fiecare sambata.

Sambata asta am fost la Padure - unde avem inca o fasie de faneata

A venit duminica, dupa o sambata noaptea cu furtuna, duminica a fost acceptabila din punct de vedere meteo, dar oricum, prea periculoasa pentru a merge pe munte - unde sansele de furtuna si precipitatii erau de 50%.
Am fost la Baile Sarata, aproape de Bacau, unde sunt 2 piscina - bazinul mare cu pereti si podea de lemn, o piscina mai mica - moderna cu apa mai calda insa, si doua bazine jacuzzi.
Apa este foarte sarata, te tine la suprafata fara sa dai din maini si din picioare, e senzatia ca stai pe o perna de apa. Este din izvor natural. In timpul săptămânii se pot face si bai calde si sedinte de masaj.
In incinta este si un pavilion care oferă cazare si o terasa unde se poate servi o gustare, un suc, o bere sau o înghețata.
Sezloguri gratis - dacă te trezești devreme - pentru ca este destul de aglomerat in aceasta perioada a anului.

Pavilionul de cazare Baile Sarata si baza de tratament

In fundal - piscina noua

 Salinitatea ridicata te face sa plutesti

Terasa

Fuga in rai - partea a 2-a

Au venit si celelalte fotografii - facute de Bogdan Alistar

 Pe Suhardul Mic 

Din stânga Gradina Zânelor, Piatra Altarului,  Cheile Bicazului

Grădina Zânelor -  punct de belvedere

Grădina Zânelor -  punct de belvedere

La intrare în Cheile Şugăului 

Cheile Şugăului 

Spre peșteră, câte unul pe cărare, urcușul fiind destul de anevoios

  In pestera Munticelul 

  In pestera Munticelul 

 In pestera Munticelul 

Grupul minus fotograful la iesirea din pestera

Autorul fotografiilor Bogdan Alistar, in exercițiul funcțiunii

Fuga in rai

Canicula. Se preconizeaza 35 grade la Bacau.
La asemenea temperaturi - e o singura solutie : pleci unde e mai racoare. Unde ?
La munte, eventual sa ai si o pestera in apropiere.
Din doi pana la urma am facut gasca mare si am plecat la drum
La 6 plecarea - la 8.30 eram deja gata de urcat pe Suhardul Mic. Inca era racoare.
La 9,15 admiram deja Lacul Rosu de pe Suhardul Mic.

Plecam spre Gradina Zanelor

Punct de belvedere spre Ceahlau

Suhardul Mic vazut de pe malul lacului

Odihnim picioarele la jumatatea drumului spre Pestera Munticelu

In fundal Cariera de calcar

Prin pajisti necosite

In sfârșit frig 

Sau mai bine zis răcoare

Marin Sorescu

Revin cu câteva poezii frumoase de Marin Sorescu

Cine
Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesați în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

Don Juan
Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reusit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost inteleapta
Creand mai multe femei
Decat barbati,
Pentru ca ne putem desavarsi
Sentimentul,
Folosind un mare numar
De ciorne.

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva in baie.

Vorbeste cu mine, ma iubeste sincer,

Dar cineva se tot foieste in sufletul ei,

Dincolo de mine.

Ii citesc in ochi, in par, in linia vietii din palma

Ca aceasta casa n-are decat o singura intrare,

Ca-mi ascunde pe cineva in baie.

Sau, ma rog, in casa vecina,

Sau intr-o alta casa, 

Undeva pe strada,

Intr-un alt oras sau intr-o padure,

Ori pe fundul marii.

Cineva sta ascuns acolo,

Pandindu-mi gandurile,

Ascultand sentimentele mele eterne

Cu ochii pe ceas.

Gică Jigău

Învățătorul din clasa I, și mai apoi, dirigintele meu din clasele V-VIII.

Omul ce mi-a pus creionul în mână - din păcate încă nu era grădiniță la țară - și la sfârșitul anului coronița. Apoi a plecat la facultate, a făcut-o, și s-a întors să ne fie diriginte.

Un om deosebit, un Învățător, un om cu drag de copii.

Eram  o mogâldeață de om, un boț, în care el, învățătorul a suflat și .. s-a făcut lumină. M-a ajutat să descopăr semne, litere,  cifre, sensuri,...

Nu știu de ce, dar am rămas la părerea asta - un învățător / învățătoare este pentru fiecare om un sculptor ce modelează un viitor caracter... Te duci la el așa, ca piatra sau ca lemnul brut, şi el, se uită la tine, te studiază şi începe să îți dea o forma, o frumusețe, o tușă definitorie ... Cu cât el este mai maestru, cu atât ceea ce iese din mâinile lui va arata mai de bine. Acum, o parte din atribuțiile învățătorului le-a preluat educatorul.

Acum copii sunt precoci, la 3 ani jumătate știu deja alfabetul, știu tastele calculatorului, știu să socotească...

La 19 ani, multi știu tot cam atât, dovada : rezultatele la bacalaureat

Aşa încât mulțumiri și multe urări de sănătate domnule profesor Gică Jigău.

Şi dumneavoastră vă datorez mult.

PS. Am căutat şi pe Google de curiozitate și am descoperit următorul articol despre dragul meu învățător  :

Pentru Gheorghe Jigău, elevii de la ţară sunt ca merele frumoase

De 40 de ani, dascălul din Poiana Negustorului înşiră noroaiele ca să aducă lumină în ochii elevilor

Grădina, stupina, vaca, porcii, păsările şi căţeii îi umplu ziua de muncă

Cizmele de cauciuc ajung până la genunchi, apărându-l de noroiul locului. Pantalonii de stofă sunt bine îndesaţi în cizme, de la brâu în sus, arătând ca un dascăl: cămaşă, pulover. Şi în sus, e bine îmbrăcat. Mâinile îi sunt tăbăcite de muncă, iar ochii albaştri te privesc demn, când vioi, când cu o urmă de tristeţe. „Aici am fost eu prima dată învăţător, acu’ 40 de ani. Mi s-a părut groaznic. După o lună jumate, am cerut să plec în serviciul militar. După aceea, am avut post de învăţător în altă parte.

Am făcut Facultatea de educaţie fizică şi sport din Bacău. Am fost al doilea la repartiţie. Puteam să aleg să plec la Năvodari, la Galaţi, la Braşov, dar am ales să vin la ţară, aici, fiindcă voiam, să fac ceva. Şi am făcut. Numai câte spaliere şi bănci sunt făcute de mine. Luam şi bani de acasă, ca să cumpăr scânduri, să fac ceva pentru şcoală. Am făcut o sală de sport minunată în satul meu, Valea lui Ion”, spune profesorul Gheorghe Jigău.

Ca să ajungă la şcoală, merge pe jos câte 6 kilometri

Ca să ajungă din satul lui la şcoala de pe deal, din Poiana Negustorului, profesorul Jigău merge pe jos câte 3 kilometri la dus, 3 la întors. Predă şi la alte 3 şcoli, dar cea din Poiana Negustorului e cea mai amărâtă. Ţine orele pe culoar sau afară. „Un profesor la o şcoală cum e asta trebuie să încerce cumva să facă rost de materiale, pe care să le poată folosi în condiţiile de aici. La noi, la şcoală, numai prin joc se poate face ceva. Copiii nu ştiu ce e ordinea, ce e disciplina. Confecţionăm mingi din cârpe, mai luăm cercuri de la bicicletă, le vopsim şi ne jucăm cu ele. Adun cu copiii beţe din pădure şi fiecare îşi face câte un baston, tot pentru joacă. Din sforile mai groase facem corzi.

Am promisiunea, acum, şi pentru o saltea”, spune, mândru, profesorul. Cu copiii, încearcă să nu se rezume doar la sport. „Le spun să înveţe, măcar cât de cât. Îi mai îndrum şi eu. Îi învăţ să vorbească frumos, corect, să spună paisprezece, nu paişpe. Şi îi mai învăţ şi din valorile sportului. Dacă la fotbal, se îmbrâncesc sau îşi vorbesc urât, îi sancţionez. Trebuie să fii răbdător şi blând cu ei. Te apucă tristeţea când vezi că nici jumătate dintre ei nu pricep ce vrei să le spui. Dar fiecare cărămidă se sprijină pe alta şi abia apoi apare zidul. Ei au nevoie de mult sprijin, de ajutorul cuiva. Copiii de la ţară sunt mult mai necăjiţi – dar au o frumuseţe a lor. E ca un măr, care, chiar dacă are urma unui vierme, tot e frumos.”

Munceşte în gospodărie până seara târziu

După ore, domnul profesor nu are timp de pierdut, fiindcă la ţară, viaţa nu te lasă o clipă să te odihneşti. „Am pământ de cultivat, am animale, stupină. Eu mă ocup de toate. La 6 fără un sfert, mă scol. Până la 7,30, am toate treburile puse la punct. Mulg vaca, dau de mâncare la porci, la păsări, la căţei. Când mă întorc, pe la 12, ud grădina. După-amiaza muncesc la stupină, primăvara stau vreo 2-3 ore în livadă. Abia seara mai apuc să citesc ceva, să văd ce se mai întâmplă prin lume.” Nu ar da casa de la ţară, nici pentru Intercontinentalul din Bucureşti. Dacă ar trebui să trăiască în oraş s-ar simţi ca un condamnat. De când era mic, a locuit la ţară. Mergea pe jos din satul lui până în celălalt, la Blăgeşti, unde învăţa.

„Încălzeam un pietroi şi îl ţineam în mână până la şcoală, ca să nu îmi îngheţe degetele, pentru că vroiam să învăţ.” Aşa şi-a îndrumat şi copiii, care amândoi sunt profesori: unul de informatică, la Buhuşi, altul de franceză şi engleză, la Moineşti. Uneori, când se întâlneşte cu fratele lui, Mihai Jigău, directorul adjunct de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, din Bucureşti, îi spune amar: „Ce faceţi voi acolo, la Bucureşti, şi ce e aici!” (Miruna Covaci)

„E unul dintre cei care vor să facă ceva. Tradiţionala chiuleală nu l-a caracterizat niciodată. E un om blând, talentat, cânta la vioară, picta. Eu îl invidiez, dar el nu ştie asta. E întristat că nu se poate face mai mult pentru şcoala românească. Se întreabă de ce oamenii trebuie să fie marcaţi de simplul fapt că sunt de la ţară.”  -  Mihai Jigău (fratele profului de țară)

EL este, Gheoghe Jigău - Gică cum i se spunea în sat. Iar articolul, preluat de la aceasta sursa http://www.gandul.info/supliment-scoala/dascal-tara-pacoste-dascal-oras-sansa-1018603 surprinde mult mai bine omul şi profesorul care mi-a pus creionul în mână.