De vorba cu mine însumi

miercuri, 22 ianuarie 2014

Tot prin Poiana Alba

Ne-am bucurat de lumina buna si am facut un tur mai larg prin poiana

Urme de lup

Iepure

Cerb

marți, 21 ianuarie 2014

Dimineata, cand am facut ochi si am deschis usa refugiului, parca eram in alta lume. Totul calm si scaldat in lumina calda a diminetii. Inca nu rasarise soarele dar nici mult nu mai avea. Am baut cafeaua, ceaiul si am plecat sa vedem ... ceea ce nu vazusem ieri. Adica o portiune din Poiana Alba.

Vf. Ciofronga

Piatra Vithos

luni, 20 ianuarie 2014

Plec imediat nicăieri...

Mergem cu Titus prin ceata deasa, prin zăpadă ce era adunata de vânt in troiene si de un metru înălțime, care te ținea 3 pași si apoi o călcătură moale, când mi-am adus aminte de o poezie a lui Adrian Păunescu, pusa pe muzica si de Emeric Imre si de Octavian Bud

Senzația era ca mergem spre nicăieri, deși știam unde vrem sa ajungem, însă ceata ne purta pașii spre nicaieri...

Plec imediat nicăieri...

Adrian Păunescu

Nu vă mai faceţi nici o problemă
Am să vă iau, precum pot, din poveri
Şi chiar pe mine povara supremă,
Plec imediat nicăieri.

Mâna pe clanţă, şapca pe frunte,
Eu mă dau ţie, tu te oferi,
Plec sau spre mare, plec sau spre munte;
Plec imediat nicăieri.

Nu în oraşe, şi nici în sate,
Viaţa îmi este peste puteri,
Fără bgaje, pe nemâncate
Plec imediat nicăieri.

Plec imediat unde nimeni nu pleacă
Plec unde toţi veţi cădea sub tăceri,
Şi pe-o lacrimă foarte săracă
Plec imediat nicăieri.

Plec imediat, părăsindu-mi averea,
plec imediat pe un drum de oieri,
Plec imediat nicăieri-nicăierea
Plec imediat nicăieri.

Foto : Titus Hen

Varianta Octavian Bud

Înotând prin ceaţă

Hotărâsem de pe Licaș o ieșire mai bărbătească cu o cazare la refugiu sau stana. Dar din cei multi putini am

rămas, adică eu cu Titus. Asta insa nu ne-a descurajat, cu toate ca vremea se anunta destul de proasta pentru sâmbăta. Asa ca la 5.30 am ieșit din casa cu rucsacul pregatit si destul de greu, cu cafeaua bauta, si la 6.40 eram deja la Piatra Neamț. Am mutat bagajul si am plecat cu masina lui Titus pana pe Paraul Oii. De acolo la 8.20 am plecat pe banda albastra pana la Poiana Alba. E adevarat ca am parasit-o si am luat-o de-a dreptul, dar important e ca am ajuns mai repede, la 11 fiind deja la refugiu. Am mancat putin, am lasat cate ceva in refugiu si am plecat spre Piatra Singuratica. Intre timp insa s-a asezat ceata, iar pe măsură ce inaintam era din ce in ce mai deasa. Unde mai pui ca mai batea si un puișor de vant ce in 10 minute astupa orice urma, iar vizibilitatea se reducea la un 20 -50 m. Iar in Poiana Alba marcajele sunt destul de rare. Norocul nostru a fost GPS-ul, pentru ca numai el ne-a scos din încurcătură. In conditii de ceata puternica este foarte usor sa te ratacesti. Am reusit si am dibuit pana la urma poteca, am ajuns la Piatra Singuratica unde era un grup numeros de turisti. Am facut o pauza de hidratare si ne-am intors. Piatra Singuratica nu am vazut-o, nici macar nu se ghicea, era undeva acolo insa... Si la intors am mai ratacit putin, multumim GPS, dar am ajuns relativ in timp la refugiu. Aici mai era un grup de 4 baieti (cu care ne intalnisem pe traseu), am socializat putin in jurul focului si apoi somn. Desi am crezut ca va fi frig, am suferit de .. caldura, sacul de dormit si-a facut datoria, iar faptul ca am fost 6 persoane a insemnat probabil si asta ceva. După track am făcut 21 km, in 8 ore 47 min.

Luna apunea peste dealul Tepesenilor